sâmbătă, 28 noiembrie 2015



sună-mă ...din tine

sună-mă din tine când se-ntoarce iarna,
sună-mă în suflet, unde-am să te scald,
voi topi-nlăuntru ce a zis zăpada
și voi pune-un înger să-ți țină de cald...

îi  voi da tristețea unei călăuze
care știe drumul către cer să-l suie,
te voi duce-n zile cu-albatroși pe buze
unde niciodată nu e iarnă, nu e...

sună-mă din suflet când e frig afară,
telefonu-acesta să se-audă-n nuferi,
voi răspunde sigur dintr-o primăvară

care șade-n mine, tu să nu mai suferi...



Poezia ”Sună-mă ...din tine” face parte din cartea ”Pași către tine însuți - PUTEREA FRUMUSEȚII INTERIOARE”( Editura Dharana, noiembrie - 2015, carte care va avea prima lansare la Librăriile Ralu din Brașov, joi, 3 decembrie, ora 17,00). 




Cartea se află deja la librării, chișcuri și depozite. Poate fi comandată și pe Internet, de la mai multe siteuri, între care amintesc: https://www.librarie.co/pasi-catre-tine-insuti-puterea-frumusetii-interioare-978-973-8975-78-1-dharana

La aceleași adrese, dar și la altele, pe care le puteți găsi pe Internet, este disponibil și volumul I, ”Pași către tine însuți - Vindecarea Cauzală”( ED. Dharana). 

Un comentariu:

  1. ochii mi s-au umplut de lacrimi dupa ce am citit versurile.Nu am mai vrut sa le opresc ! Asa este . Ne trebuie trecuta o iarna pentru a visa si trai o primavara. Chiar cu pretul unei ierni lungi !
    Multumesc , Maria !

    RăspundețiȘtergere

Articole publicate pe blogul personal