vineri, 26 iunie 2015


Poţi fi absolut sigur că-i adevărat?

„Nu problemele ne provoacă suferinţă, ci gândurile noastre legate de probleme”, spune Katie Byron, autoarea cărţii „Cine ai fi TU fără povestea TA?” (Ed. For You). Sigur că toţi marii iniţiaţi ai lumii, ca şi religiile şi chiar ştiinţa, ne spun că gândurile ne creează realitatea, dar Katie Bayron propune ceva cu totul special: o meditaţie prin gândire, o investigaţie a propriei minţi, care ascunde adevărul de noi înşine. Sau, mai bine spus, noi ascundem adevărul de noi. Iar adevărul ce ni se dezvăluie, punându-ne propria minte sub semnul întrebării, este acela că gândurile dureroase sunt cauza suferinţei noastre. Katie Bayron a suferit de depresie timp de doi ani, a fost chiar internată într-un sanatoriu pentru femei. Ea a descoperit într-o zi că suferea atunci când credea în gândurile ei şi suferinţa înceta, ba chiar se trezea bucuroasă când nu mai credea în ceea ce-i spuneau gândurile. „Am descoperit că suferinţă este opţională”, mărturiseşte Katie şi, mai mult, o demonstrează.
Procesul de investigaţie a propriei minţi, propus de Katie, conţine patru întrebări care pot şi trebuie puse oricărei afirmaţii mentale, posibil creatoare de suferinţă şi stres. Întrebările sunt acestea: 1) Este adevărat? 2) Poţi fi absolut sigur că-i adevărat? 3) Cum reacţionezi atunci când crezi acest gând? (n.n. – ce simţi, ce sentiment ai?) 4) Cine ai fi tu fără acest gând? Procesul presupune, în acelaşi timp, să întorci gândul sau afirmaţia respectivă: 1) Către tine însuţi. 2) Către celălalt. 3) Către un înţeles opus (iar aici trebuie să cauţi trei exemple clare despre cum aceste întoarceri pot fi reale în viaţa ta). Ceea ce se întâmplă devine de-a dreptul tulburător şi fascinant, căci începi să te clarifici şi să vezi că lumea pe care o judeci îţi arată ceva despre ţine însuţi. Lumea este o oglindire a propriei minţi, este imaginea proiectată a gândurilor tale. Când vezi cine sunt ceilalţi, ce sunt ei sau cum sunt ei tu vezi cine, ce şi cum eşti tu. Punând întrebările în formă propusă de Katie proiecţia nu mai este doar o afirmaţie, nu mai este doar ceva ce ştim că se întâmplă, ci ne aflăm în faţă dovezii, a demonstraţiei şi în perimetrul adevărului gol goluţ.
Toate credinţele umane pot fi supuse acestui proces de investigare mentală, putem medita la orice problemă, de la problemele de sănătate pe care le avem până la cele legate de iubire, de înţelepciune, de bucurie, de suferinţă, de indiferenţă, ordine, haos etc. Cele mai mărunte afirmaţii sau judecăţi de tipul „partenerul nu mă iubeşte”, „copilul este arogant şi obraznic”, „nu sunt în stare să fac ceva bun în viaţa asta” etc. pot fi trecute prin procesul amintit, aşa încât izbutim să găsim în ele adevăratele afirmaţii ale minţii noastre, precum şi dorinţele sau nevoile nerecunoscute, dar mai ales adevărul care ne eliberează de suferinţă. Simpla întrebare „Poţi fi absolut sigur că-i adevărat?” te aşază în faţă unui adevăr esenţial, şi anume acela că nu poţi fi niciodată absolut sigur că ceva este adevărat. Totuşi, noi reacţionăm, noi devenim mânioşi, iritaţi, supăraţi, urâm, detestăm, suntem ostili şi judecăm aspru pe baza afirmaţiilor minţii şi asta pentru că noi credem că ele sunt absolut adevărate.
Eroarea esenţială a gândirii ar putea fi chiar aceea că absolutizăm afirmaţiile, absolutizăm ceea ce credem, iar absolutizarea credinţelor ne dă motivații pentru suferinţă. Iată de ce aş spune că-i o revelaţie chiar şi întrebarea simplă: „Eşti absolut sigur că-i adevărat?”. Aş spune că răspunsul „Niciodată nu eşti absolut sigur în privinţa niciunui lucru” relaxează fiinţa, mintea, gândurile şi ne ajută să ne eliberăm de o mulţime de percepţii zgomotoase, dureroase şi grave, care ne ocupă minţile şi ne justifică starea de suferinţă. Mintea noastră pare a fi cheia care ne scufundă în confuzie şi tot prin ea putem ajunge la claritate şi la adevăr. Ea ne poate dezvălui, în cele din urmă, că suntem victimele propriului mod de a gândi.
Ceilalţi ne oglindesc şi prin aceasta ne ajută să ne descoperim adevăratele nevoi, dorinţe, vise sau aşteptări, indiferent că ceea ce fac pare bun sau rău, urât sau frumos! Lumea-i în mintea noastră, în percepţii şi ca o consecinţă, ceea ce ne face să suferim într-adevăr este ceea ce gândim despre lume sau despre noi, nu ceea ce este „absolut sigur că-i adevărat”, de vreme ce nu suntem siguri că ceva e absolut adevărat.


Fragment din cartea ”Pași către tine însuți - Vindecarea cauzală”(Editura Dharana) 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole publicate pe blogul personal