joi, 5 martie 2015

Să fim conștienți de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru!




”Emanăm și captăm elemente sufletești fără întrerupere: semănăm cu o baterie electrică, ce mai întâi emană forță, pentru ca apoi să fie din nou încărcată. Atunci când ne cheltuim puterile prin conversații, prin scris, prin meditație sau prin diferite alte ocupații - suntem pozitivi: în caz contrar - negativi. (...) Este de o covârșitoare importanță mediul în care ne aflăm în timpul stării noastre negative, deoarece în acel timp, asemănător buretelui, absorbim fluidul sufletesc. (...) Un om obosit, aflat într-o societate de oameni neliniștiți, găsindu-se într-o stare de agitație febrilă, va recepționa, cel puțin pentru un timp, calitățile lor josnice: iar ei, la rândul lor, vor extrage din el forțe psihice, de care și așa e aproape secătuit. El va împrumuta felul lor de a gândi și a interpreta lucrurile, subestimându-se. Va pierde încrederea în sine și va deveni îndoielnic. Acele proiecte ce nu de mult i se păreau solide, vor deveni dintr-o dată întunecate”, spunea Prentice Mulford( cartea ”În zarea nemuririi”, Ed Dharana).


Vedeți ce spunea acest - zic eu - mare inițiat, care cunoștea tainele ființei umane încă din anii 1850: emanăm și captăm elemente sufletești. Energia noastră este emanată în mediul înconjurător și noi captăm energia din mediul înconjurător. Acest lucru este foarte profund: înțelegerea lui ne poate ajuta să ne îngrijim pe noi înșine și să ne responsabilizăm, în același timp, privind emisiile noastre mentale și emoționale, dar să și înțelegem că adesea ceea ce gândim și simțim s-ar putea să nu fie gândurile și simțirile noastre, cât unele preluate din mediul în care trăim. Felul în care ne petrecem timpul, natura gândurilor și a trăirilor noastre contează enorm, anturajul pe care-l frecventăm și ceea ce simțim în preajma lui ne pot schimba starea de spirit și viața însăși. Să fim conștienți de ceea ce se întâmplă permanent în interiorul nostru, apoi să conștientizăm mediul în care apar schimbări mari de gândire, de percepție și de simțire e o atitudine de autoresponsabilizare, care are un dublu efect: mai întâi ne ajută pe noi înșine și apoi îi ajută pe cei din jurul nostru. Subconștientul nostru preia emanațiile din mediu și, dacă în mediul imediat sunt oameni supărați, mânioși, care cred că nu e nimic de capul nostru, care ne invidiază, sunt geloși sau ne urăsc, atunci începem să ne simțim mizerabil. Emisile nu-s mai puțin bune dacă cei din apropierea noastră sunt deprimați, supărați pe sine, înfricoșați și plini de resentimente: apăsarea lor poate deveni apăsarea noastră. Fără să știe ei pot să ne absoarbă forțele sufletești pozitive, ei se pot simți minunat lângă noi, dar pentru noi se poate ca prezența lor să devină un dezastru.

Când suntem conștienți de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru putem refuza gândurile și trăirile joase, amintindu-ne că se poate ca ele să nu fie ale noastre, deși le ascultăm ca izvorând din noi. Este important să ne petrecem timpul în meditație, în rugăciune, în credință, dedicându-ne unor activități pozitive, deci să ne ducem atenția în alte sfere ale conștiinței, în unele mai înalte și mai pline de energie hrănitoare. Sunt importante lecturile pe care le avem, emisiunile tv pe care le vizionăm, oamenii pe care-i întâlnim, căci toate acestea ne pot hrăni cu lumină sau ne pot otrăvi. În lumea aceasta nimic nu e fără nici un efort, iubirea și starea de bine nu vin de la sine, avem să lucrăm cu mintea, să fim conștienți și să ne responsabilizăm privind propriile noastre calități sau defecte, așa încât să devenim o sursă de lumină pentru oamenii din jurul nostru, identificând întunericul și refuzându-l atunci când apare în noi înșine. Contează ce mâncăm, ce bem, cu cine ne întâlnim, cu cine ne însoțim, ce ne preocupă, ce citim, contează ieșirea în natură, mișcarea fizică, fiindcă toate acestea pot deveni surse de lumină și de dragoste sau... sursă de hrănire negativă. Să avem grijă de alții înseamnă să avem grijă de noi înșine și, atunci când mintea și sufletul ne sunt asaltate de răutate, de răzbunare, de invidie, de ură, de neliniște, de deprimare, să le spunem nu acestor trăiri, să alegem ce anume dorim să trăim și să gândim, căci gândurile și trăirile noastre sunt forțe care pot schimba viața noastră și viețile oamenilor din jurul nostru.

2 comentarii:

  1. Un articol de exceptie!!!!!! Ffffffffffffffffffff tare! Cat Adevar! Doamne cat de mult mi-as dori sa fie citit de mai muti, sa existe o trezire in masa, din care sa rezulte si o trezire a constiintelor ! Multumesc din inima, cu cea mai calda imbratisare... pe care n-am mai simtit-o cam demult. Traiesc aceste "lucuri", le-am constientizat si eu si, imi doresc sa intanesc mai multi oameni VII, nu VICTIME care aleg aceasta pozitie, parca sistemul in care traim ne-a spalat creierii... Cred ca si scaderea in constiinta a CREDINTEI e un factor ce a generat acest rezutat. Fara intentie, pur si simpu..., daca privesti fetele marii majoritati a oamenilor... asa... pe drumul spre serviciu sau inapoi... te intrebi: oare sunt vii? Da, dureros, insa nu ne lasam. Important este ca, in locul in care ne aflam sa fim Noi LUMINA! Cu tot Dragul....

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumiri si imbratisari de suflet!

    RăspundețiȘtergere

Articole publicate pe blogul personal