vineri, 31 octombrie 2014

Percepția liberă de emoții negative...ne face liberi!



Fără să iubim nu suntem conștienți cu adevărat, iar a nu fi conștienți înseamnă, de fapt, a nu găsi cu mintea noastră, a nu vedea niciodată binele din preajma noastră. Numai iubirea poate lua partea bună și numai ea poate găsi chiar și atunci când omul e căzut într-o prăpastie adâncă, soluția de ieșire. Fără iubire simțim frică, urâm, respingem, suferim, nu vedem ieșirea și dacă ea-i la un centimetru de respirația noastră.


Iubirea înseamnă a fi conștient de Sine, iar Sinele înseamnă putere, puterea de a depăși 
obstacolele, de a vedea căile frumuseții și binele chiar și în eșec. Subconștientul omenesc, programat negativ, programat pe ”nu pot”, ”nu-i bine”,  ”cineva sau ceva îmi face rău”, ”sunt în nesiguranță”, ” totul e pierdut”, ”nu am nici o soluție”, ” am eșuat” sau programat prin percepția că alții sunt cauza slăbiciunilor noastre, ne va condiționa permanent să gândim, să simțim și să acționăm greșit și fără iubire. Liberul arbitru al omului devine inactiv atâta vreme cât iubirea nu-i luminează mintea și nu-i deschide inima, căci fără un liber arbitru funcțional, coerent, pozitiv în esența sa, omul se simte înlănțuit de emoții negative, privat de libertate și constrâns să-și asume starea de inconștiență din care gândește și acționează. Revenirea noastră la iubire înseamnă și revenirea la rațiune, la logică, la acțiune corectă și la înțelegerea naturii reale a existenței. Forțele întunecate, cărora le atribuim  iraționalitatea noastră, întreaga cauză a suferinței pe care-o trăim, nu-s altceva decât gânduri și acțiuni create tot de noi, sunt expresii ale inconștienței noastre. 

Viața e o continuă ”alegere” între conștiență și inconștiență. Când noi alegem conștient să vedem, să observăm, să reacționăm și să acționăm negativ, să observăm excesiv răul, războiul, urâtul, să acuzăm, să ne autoacuzăm, să găsim vinovați, să ne înfricoșăm, alegem inconștiența și, în timp, inconștiența ne învăluie și ne absoarbe până acolo unde libertatea noastră dispare cu totul. Victoria emoțiilor negative din noi e totală, victoria inconștienței e totală atunci când liberul arbitru nu mai poate vedea nimic frumos și bun în existență, când soluțiile par să fie undeva, în exterior, în lume, dar nu le aduce nimeni. În această situație omul nu mai este liber. 

Suntem liberi atunci când putem vedea lumina vieții, când percepția  poate extrage și din întuneric ceva luminos, când mintea poate observa sensul și ”partea plină a paharului”. Uneori viața ne duce către pierderi majore și tocmai acolo se poate ascunde cel mai mare câștig pe care l-am avut vreodată, dar acesta devine invizibil minții și percepției aflate în prizonierat. Liberul arbitru e în puterea conștienței noastre; fiecare clipire a lui, fiecare secundă în care el lucrează în mod real, fiecare observație plină de adevăr, de curaj, de iubire și de pace ne duce către înțelegere și ne eliberează de negativitatea ce ne parvine din inconștiență. Fără a fi liberi de emoția negativă, ce se trezește în noi în relația cu experiențele vieții, nu suntem liberi; liberul nostru arbitru e captiv, nu mai putem alege, nu mai vedem adevărul, nu mai avem curaj, acceptare, înțelegere și iubire de câte ori emoția negativă ne domină. Emoția negativă, oricare ar fi ea, e semnul minciunii pe care ne-am spus-o mult timp nouă înșine, nu al adevărului. Emoția negativă nu e un ghid pentru adevăr, ci sesizează că discernământul ne este diminuat sau/și absent ca o consecință a gândirii greșite din trecut. 

Doar atunci când percepția e ghidată de iubire suntem cu desăvârșire liberi. Reflectați la asta! 






joi, 23 octombrie 2014

Dumnezeu aude ”tăcerile” noastre!



Una dintre rugăciunile pe care le auzim la slujbele religioase este o cerere de iertare:
”Iartă-ne, Doamne, greșeala făcută cu gândul, cu vorba sau cu fapta”!


Gândul nostru poate fi greșit, iată ce ne spune biserica. Vorba noastră poate fi greșită. Fapta noastră poate fi greșită. Dacă ne acceptăm fapta și, uneori înțelegem că și cu vorba păcătuim, ne e din cale afară de greu să ne înțelegem ”greșeala cu gândul”! Dar aceasta este cauza greșelilor, de aici, din gândul nostru, începe orice greșeală. Gândul nostru mânios e un gând greșit. Dar noi îl justificăm. Noi justificăm greșeala, o găsim curată, o găsim o reflecție corectă, care descrie ”realitatea”! Da, avem dreptate, uneori o descrie, dar ignorăm faptul că realitățile greșite sunt create de gânduri greșite, de vorbe greșite și de fapte greșite. Greșeala nu poate fi corectată tot printr-o greșeală, ci mai degrabă greșind, perpetuăm greșeala, îi dăm mai multă putere, căci cum ar putea ceva greșit că corecteze o greșeală? Cum ar putea un gând greșit să corecteze alt gând greșit? Nu se poate; un gând greșit poate fi corectat printr-un gând corect. O faptă greșită poate fi corectată printr-o faptă corectă. Non sensul gândului greșit e acela că el crede că poate corecta un alt gând greșit.


Gândul tău e o ...rugăciune. Când îți justifici furia e ca și cum te rogi să te simți rău și consecința imediată a gândului furios e aceea că te simți rău. Când nu vezi speranța pe aproape e ca și cum te rogi să te simți lipsit de speranță și, pe măsură ce gândești că nu vezi lucrurile frumoase din jurul tău, pe măsură ce gândești că nu există speranțe, simți că ești tot mai lipsit de speranță și te simți tot mai rău. Gândurile greșite crează emoții greșite. Emoțiile greșite pot crea restul; cuvinte, fapte și alte gânduri greșite. Acest lanț al slăbiciunilor nu se încheie pentru că tu ai dreptate, pentru că ai argumente care-ți justifică starea, pentru că ”asta e realitatea”: realitatea și dreptatea pe care te bazezi sunt tot creații ale gândirii greșite, care nu pot fi corectate tot printr-o gândire greșită. Numai gândirea corectă poate corecta. Iar gândirea corectă nu se înfurie, nu-și justifică răutatea, fiindcă natura ei nu este răutatea, nu face dreptate printr-o nedreptate și nu corectează răul prin gânduri rele.

Gândul corect focalizează partea bună a oricărei situații. Gândul corect nu caută să-l distrugă pe altul, să-l facă mai mic, mai slab, mai prost, să-l disprețuiască, să-l lovească, să-și arate superioritatea sau puterea. Gândul corect poartă în el forța iubirii și a înțelegerii. Orice nu înțelegem corect, ne provoacă o stare de rău, care ne apare automat în interior sub forma unei emoții neplăcute. Emoția neplăcută nu ne este un indiciu al adevărului, ci indiciul unei erori de gândire.
Să nu uităm că gândurile noastre sunt rugăciunile noastre. Cum gândim, așa ne rugăm. Să ne amintim de Moise care, mergând prin deșert, tăcea, dar simțea că e disperat și plin de teamă. Dumnezeu l-a întrebat: ”De ce strigi către Mine”? Deci, Dumnezeu îi auzise frica și gândul, rugăciunea fusese auzită, iar Dumnezeu auzise strigăul tăcut al lui Moise.
Așa se aud și ”tăcerile” noastre, căci urechile Domnului sunt ascunse în noi!

vineri, 17 octombrie 2014

Spiritul vinului care...trezește conștiința și nu te îmbată


Culmea degustării de vinuri - să degust eu! :)

Am primit invitație la o degustare de vinuri; prietenul meu din copilărie, Mihai Gălățanu, mare cunoscător de vinuri(editează și niște reviste despre vinuri), a avut ideea să mă invite. În primul moment mi-am spus râzând: ”Să mă inviți pe mine la degustare de vinuri e ...culmea degustării”! Asta fiindcă nu beau deloc alcool. În urmă cu vreo două săptămâni m-a luat o amețeală cruntă de la un păhărel minuscul de vișinată. ”Dulcețurile” de genul ăsta sunt singurele băuturi pe care le tolerez din când în când, dar atât de rar încât le pot număra pe degetele unei mâini într-un an. La mine în casă există tot felul de băuturi, în frunte cu vinurile de calitate, dar nu sunt niciodată curioasă; nici nu le ating, ba chiar nu le văd deloc și, dacă vine cineva în vizită și mă prinde singură, îi dau ceva alcool doar dacă persoana cere. Altfel, uit complet că există alcool.

Programarea: voi bea și voi rămâne perfect conștientă

Am acceptat provocarea la degustarea de vinuri fără să mă gândesc la ceva anume, dar amuzându-mă permanent la gândul că nu beau alcool deloc... În ziua cu pricina, adică joi, 16 octombrie, înainte de a ajunge la Restaurantul Burebista(în spatele Hotelului Intercontinental), unde m-a întâmpinat cu un zâmbet larg Lucia Pârvu, o doamnă drăguță, însuși sufletul ”degustării”,  aș spune, apoi m-a preluat Mihai Gălățanu, care-mi pregătise un loc în capul mesei. ”Dacă mă îmbăt, măcar să mă vadă toată lumea bine”, am gândit o clipă. Am alungat repede gândul, fiindcă plecasem de acasă cu ideea năstrușnică de a face un experiment. Să beau și să rămân într-o stare de conștiință trează, lucidă, perfectă. Să beau și să mă simt ca și cum n-aș fi băut nimic. Mi-am amintit că doi mari inițiați au băut conștient o noapte întreagă, unul dintre ei a clacat  - în cele din urmă, dar altul a rămas perfect conștient și alcoolul nu i-a afectat conștiința cu nimic. O bună ocazie să fac acest exercițiu pentru prima oară în viața mea. Nu mi-am pus problema că nu voi reuși. Pur și simplu, mi-am spus că voi rămâne conștientă, lucidă, perfect odihnită. În stânga mea aveam ca vecin un prieten de pe Facebook, pe care-l vedeam pentru prima oară, un patron de presă, mare cunoscător al vinurilor, iar în dreapta aveam o doamnă care făcuse un masterat ”în vinuri”, la Paris. Vecinătatea cu ei m-a amuzat, dar nu m-am dat în lături să fac aprecieri. Am fost întâmpinați cu un vin spumant brut de la Casa Panciu, din care am băut puțin. Apoi a sosit un Dry Muscat de la Domeniile Ostrov, din 2013, care m-a cucerit. Cu acest vin a început aventura mea spirituală profundă, deși o începusem mirosind spumantul de la Casa Panciu. Aroma puternică a Muscatului m-a atras într-o lume în care pășeam pentru prima oară; lumea interioară a vinului. Încă nu eram complet conștientă de legătura subtilă pe care o realizasem, deși simțeam că vinul îmi șoptea o poveste, despre o lume catifelată, cu miros de parfum, în interiorul căreia se auzea - parcă - un soi de muzică a sferelor. ”Ce bun e”, am zis spontan, iar doamna Pârvu m-a confirmat, spunându-mi că vinul primise o medalie de aur la nu știu ce salon internațional. Ei, mi-a crescut încrederea în sine după o așa confirmare..

Transcendența prin ”vin”

Au venit și niște prepelițe, învelite în sos caramel și aruncate frumos peste niște cartofi la tavă, și rața pe varză, iar mai târziu seoriemnte diferite de brânzeturi, cu felii de mere, boabe de struguri și miez de nucă. Vinurile se perindau unul după altul. Am băut Muscatul cu totul. Aproape un pahar întreg.
Au urmat: Rose 2013 de la Domeniile Anastasia, apoi Rouge de Roumanie, 2011, de la Domeniile Sâmburești. Acest vin de Sâmburești m-a azvârlit direct în structura intimă, în esența vinului, în energia pe care o intuisem mai devreme. Țineam paharul cu ambele mâni și miroseam vinul cu ochii închiși(luam câte o gură apoi și îl țineam așa, timp în care se producea uniunea perfectă între mine și vin). Îi simțeam povestea, îi simțeam energia și, simțindu-l, părea că sunt într-o tainică și frumoasă poveste tet a tet cu o ființă. Devenisem una cu energia vinului, eram vinul însuși și vinul ...eram eu. O clipă de transcendență, asta a fost; o clipă în care am devenit însuși vinul, am intrat în acel loc fantastic al experienței de a fi iubirea din care s-a născut vinul. A venit apoi un Cabernet Sauvignon din 2011 - DD; Urlați Paganus, acesta și mai aromat, m-a împins mai sus, mai în mine, mai în profunzime. N-am băut totul de aici, dar m-am conectat cu totul, cu esența vinului. Am gustat cu bucurie din fiecare, am gustat binișor. A urmat Vinarte, Merlot - din 2012, Crama Dealul Dorului, Cabernet Sauvignon din 2013, apoi Cabernet Sauvignon 2011 și la urmă, desertul, Vinarte, Merlot din 2012. Printre degustări am avut un moment când mintea mă luase, șoptindu-mi că e de rău. Am cerut o cafea, nu un expresso, ci o cafea normală, care să fie mai ușoară, firește. Până a venit cafeaua m-am ocupat de mintea mea, repetându-i că eram într-un experiment, că trebuia să rămână clară, că totul era bine și că mă voi simți din ce în ce mai conștientă. Pe loc mi-am revenit din ușoara euforie care-mi spunea că mintea se îndoise de reușită. La final am băut de-a binelea, în două rânduri, din Merlot-ul dulce, a cărui aromă și dulceață ținea loc de prăjituri. Am ajuns acasă pe la miez de noapte și abia am ”scris” până pe la ora două, când eram mai lucidă decât în timpul zilei, fără pic de oboseală, fără pic de amețeală. Dimineață, la ora opt, am fost în picioare. O doamnă cochetă, pe care am întâlnit-o dimineață, a remarcat îndată; ”Ce bine arăți astăzi”! Iar o alta, pe care am întâlnit-o după amiază, mi-a spus, privindu-mă cu bucurie: ”Ce frumoasă ești”(complimentele venite de la persoane de același sex nu sunt suspecte, nu?).

Echilibrul celor două emisfere cerebrale

Ei, ce am făcut în plus, pe lângă autosugestie/ autoprogramare mentală fără să forțez nimic, pur și simplu, sub forma unor gânduri liniștite, libere și clare? Subconștientul mi-a readus o amintire în timp ce era la degustare; m-a ghidat să țin paharul cu ambele mâini. Mi-am amintit că citisem de mult că, atunci când bem ceva cu ambele mâini, cele două emisfere cerebrale se sincronizează perfect, lucrează în armonie și aceasta induce un echilibru în întregul câmp energetic, desigur, echilibrând capacitățile de funcționare ale creierului. deși nu băusem de mult timp cu ambele mâini, m-am trezit făcând-o acum. Subconștientul meu și-a folosit cunoștințele anterioare automat, pus în fața unei exepriențe pe care trebuia s-o ducă la îndeplinire. Starea de bine pe care am accesat-o în timpul acestui experiment voluntar este prezentă și acum, când scriu. ”Spiritul vinului” mi-a limpezit conștiința, nu a amețit-o, așa cum se întâmplă când bem inconștient. Cu această ocazie am înțeles că puteam să beau un păhăruț de vișinată și să mă amețesc zdravăn, dar nu fiindcă vișinata era problema, ci fiindcă eu beam, convinsă fiind că ”amețesc”! E adevărat că omul ”se îmbată”, cum spunem în limba română, nu este ”îmbătat” de vin. Ne îmbătăm noi pe noi înșine, fiindcă ne programăm mental să ne îmbătăm. Probabil calitatea deosebită a vinurilor este cheia ”băutului”, căci, dacă spiritul alcoolului e amețit, e de calitate joasă, energia lui e...la fel. Trascendența are loc în relația cu energia cea mai înaltă și, când o poți înțelege, când te poți apropia de ea, de fapt nu te îmbeți, ci te energizezi, te limpezești, devii iubirea care ești și iubirea care... a făcut vinul!


Articole publicate pe blogul personal