marți, 26 august 2014

Circumstanțele pot învinge doar o minte care acceptă că a pierdut



”Simt o durere, o stare de suferință cumplită”, îmi spunea un bărbat, prins negativ și debusolant într-o poveste de dragoste plină de frustrare și de tensiune. Scenariul din minte devenise mai puternic și cu mult mai devastator decât cel real, iar omul se întreba și mă întreba, în același timp; ”De ce, de ce nu poate să nu sufere, de ce nu poate să se mai gândească și la altceva, ce poate face pentru a scăpa din închisoarea propriei minți și a propriilor emoții”? ”Mintea ta este concentrată negativ”, i-am spus. Oricâte explicații îi dădeam omului, oricât înțelegea, emoțiile și gândurile de suferință îl țineau captiv în ele. Expresia sinceră, care-i descria capacitățile în fața propriei situații emoționale era ”nu pot”! Suferea și suferința îi zdruncina activitățile, acțiunile, dar – mai ales – sufletul.
De unde vine suferința atunci când ne simțim copleșiți de ea? Am exemplificat aici suferința din dragoste pentru că ea-i cea mai devastatoare dintre toate, ea dezarmează până și spiritele cele mai înalte și poate întoarce din drumul său către lumină chiar pe unele dintre ceele mai elevate ființe. ”Învinovățirea altor persoane este acuzatoare și nu duce niciodată la corectarea comportamentului. Suferința este generată de gândurile orientate către lucrurile pe care nu ni le dorim”, spune Lester Levenson în ”Adevărul Suprem – referitor la iubire și la fericire”(Ed. Adevăr Divin). Așadar, pe măsură ce gândurile ne poartă către lucrurile nedorite, acuzăm, devenim suspicioși, neîncrezători, plini de îndoieli și de temeri. E suficient un simplu, singur și nevinovat gând negru pentru ca mintea să ne atragă bolnăvicios către al doilea și al treilea gând negru, apoi să pășim fără scăpare într-o stare interioară toxică din care nu mai știm să ieșim. Pare că suferințele acumulate în trecut, emoțiile traumatizante de acolo se activează prin puterea propriei concentrări și, în fața unei povești din realitate, mai degrabă supradimensionată de însăși mintea noastră, ne trezim devastați și îndepărtați de soluții. Situația este valabilă în toate poveștile de viață sau în fața oricăror povești de viață; o componentă obsesională, specifică minții omenești, parte din mecanismul prin care noi ne creăm realitatea, ne captează mintea. Simplul fapt că ne gândim prea mult la lucrurile nedorite devine cauza suferinței, deopotrivă în dragoste, ca și în toate situațiile de viață asupra cărora ne concentrăm atenția. Simplul fapt că gândim acuzator ne duce pe spirala negativă, ne coboară în subconștientul întunecat, acolo unde emoția negativă ne copleșește, iar rațiunea devine o amintire.


Mintea ne poate fi de ajutor atunci când o concentrăm asupra lucrurilor dorite și când o orientăm, prin decizie, rugăciune și conștientizare a puterii ce șade în ea. Acuzațiile, îndreptățite sau nu, corecte sau greșite, nu ne corectează comportamentul și, ce-i mai important, ne scufundă în suferință, în loc s-o amelioreze. De câte ori ne simțim distruși în interior, în orice circumstanță de viață, se întâmplă pentru că ne concentrăm mintea asupra acuzațiilor și a lucrurilor nedorite. Suferința este o consecință a concentării negative a minții; atunci, fericirea trebuie să fie consecința gândirii pozitive, a iertării, a înțelegerii, a toleranței și a iubirii. Decizia și alegerea ne aparține! Circumstanțele exterioare negative nu pot învinge decât o minte care a acceptat, deja, că a pierdut!

Nu accepta în tine, în mintea ta, nimic negativ, nici o pierdere. Nu accepta gândul care-și spune tot ce-i mai rău, căci aceasta-i sursa răului și a deprimării. Dacă ai căzut în capcana suferinței sau anumite circumstanțe de viață par mai tari decât tine, afirmă-ți puterea, spune că poți, că poți mai mult, că te vei ridica și vei învinge. Vorbește cu tine însuți, vorbește frumos, spune-ți în gândul tău ce vrei, cum vrei, afirmă-ți puterea și vei devea că se pot întâmpla miracole. Cel mai mare dintre ele este acela că te vei simți mai bine în cel mai scurt timp.

miercuri, 13 august 2014

Parfumul dragostei dintre bărbat şi femeie

0
 
Autor: Maria Timuc08 Feb 2011 - 20:40
„Iubeşti o femeie – este o experienţă frumoasă. Dragostea dintre un bărbat şi o femeie conţine un extraordinar adevăr, un parfum specific, o binecuvântare. Este unul dintre cele mai incredibile mistere ale vieţii. Dar nu este acelaşi lucru să te duci cu o prostituată – fizic, este acelaşi lucru, spiri­tu­al este ceva cu totul diferit. Prostituata constituie un fenomen urât; iu­bi­ta este ceva divin”, spune Osho în car­tea sa „Întâlniri cu oameni remarca­bili”. Să reţinem de aici expresia „dra­gos­tea dintre un bărbat şi o femeie este unul dintre cele mai incredibile mistere ale vieţii”. Să reţinem această expresie pentru că ea conţine un adevăr atât de înălţător, de fascinant, de tulburător, de care nu suntem conştienţi atunci când ne aflăm în faţa dragostei în propria experienţă a vieţii.
Devenim puţin inconştienţi, puţin absurzi şi mai degrabă îngâmfaţi în faţa dragostei, căci de ce cele mai multe ori  sfârşim prin a ne comporta cu ea ca şi cum ar fi o prostituată. Iubim şi primim semne că suntem iubiţi, dar oare de ce avem lucruri mai importante de făcut? „Am alte priorităţi acum, nu dragostea”, mi-a spus zilele trecute un tânăr inteligent şi foarte ambiţios. În faţa dragostei, cu toţii se poate să fi avut alte priorităţi. Se poate să avem chiar acum alte priorităţi. Visul la o carieră strălucitoare, alergarea după bani, putere, prestigiu şi alte ingrediente bune pentru mân­gâ­ierea Egoului şi lucirea noastră ome­nească ne pot azvârli vijelios din tră­sura dragostei. Aşa ratăm momentul de trăire a misterioasei iubiri, despre care nimeni nu ştie ceva precis şi, pentru că nimeni nu ştie ceva clar, ea rămâne cu adevărat „unul dintre cele mai incredibile mistere ale vieţii”.
Dacă avem alte priorităţi, ratăm şansa trăirii în misterul iubirii dintre bărbat şi femeie. Dragostea nu vine când vrem noi. Nu vine când o che­măm. Nu vine fiindcă avem timp şi pentru că o plasăm printre priori­tăţi. Ea vine, pur şi simplu. Dragostea nu întreabă dacă ai timp pentru ea. Nu înţelege că eşti înnebunit să-ţi construieşti o poziţie socială, nu-i interesată dacă eşti puternic, frumos sau urât şi nu-i deloc interesată dacă ai o dispoziţie pentru ea. Dragostea este un fenomen. Are în ea spontaneitatea şi vigoarea marilor evenimente surprinzătoare. Ea poate veni pe furiş. Poate veni tocmai când n-ai timp, când nu poţi, când eşti blocat într-o situaţie, când nu vrei, când ai o mie şi una de alte priorităţi. Tocmai
atunci se găseşte să vină dragostea pentru o femeie sau pentru un bărbat şi, pentru că nu-ţi aminteşti că ea este un fenomen misterios al existenţei, îţi trece prin minte că mai ai timp. Că poţi s-o amâni şi ai toată puterea să o pui la coada listei tale.
 Viaţa demonstrează fastuos că dragostea dintre bărbat şi femeie conţine în ea un parfum divin. Darul divin ce ţi se dă prin trăirea dragostei nu poate fi găsit în nici o altă formă, în nici o altă stare, în nici o altă mani­fes­tare a existenţei. Dacă eşti con­şti­ent de divinitatea dragostei, o trăieşti, amintindu-ţi că ea nu vine în fiecare zi, în fiecare an, nici măcar o dată la câţi­va ani; ba, se poate să fie pentru unii o dată într-o viaţă. Să trăieşti dragostea când vine, asta-i esenţa.
S-o trăieşti în clipa ei, asta-i cerinţa. Să te bucuri de ea acum, când a apă­rut, căci asta-i dragostea, o apariţie, o ivire, un dar divin, un surâs unic al celor două suflete. Dragostea aceasta poate suporta amânare, iar istoria iubirilor omeneşti o confirmă. Numai că ar putea fi în amânarea aceasta un fel de a amâna să guşti misterul, esenţa şi frumuseţea existenţei, doar pentru că ai alte priorităţi şi crezi că ea este un fenomen obişnuit. Vine peste noapte, vine când vrei, poţi s-o planifici, or s-o manipulezi. Dar asta-i eroarea, uiţi că dragostea este un mister.
Tot experienţa spune că cele ce ţin de voinţa ta pot fi construite ori­când. Vrei să ridici o clădire, se poate şi mâine, şi peste o jumătate de an. Dar cu dragostea lucrurile nu stau în acelaşi fel; oricât ai vrea să iubeşti, dacă dragostea n-a apărut singură în tine, ai să iubeşti accesoriile altei fiinţe, picioarele, ochii, fustele creţe, capacităţile intelectuale, banii, pute­rea etc. Parfumul dragostei dintre băr­bat şi femeie înseamnă doar că dra­gostea nu are motivaţii, nu implică vo­inţa, puterea sau dorinţele ome­neşti obişnuite; ca orice parfum, îşi îm­prăştie mirosul un timp şi apoi... dis­pare. Să simţi parfumul la vreme, asta-i ideea. Există un timp, o clipă, un ceas al parfumului dragostei. Fie că îl simţi, îl trăieşti sau îl pui la coada priorităţilor, el pleacă într-o zi.
Nu-i etern. Vine şi pleacă, fie că-l trăieşti sau nu. Să nu treci pe lângă acest parfum cu ochii închişi, căci cine ştie când şi dacă se va mai ivi?
(articol de-al meu, publicat in ziarul Jurnalul National)

miercuri, 6 august 2014

Schimbări mici... care ne pot schimba decisiv viața



Dacă nu-ți merge mașina, ce faci? Schimbi vreo piesă, mergi la atelier și repari ceva. E nevoie de o schimbare de traseu, de priorități, e nevoie de schimbare pentru ca mașina să meargă din nou. Uneori e nevoie să schimbi toată mașina, dar tot ”schimbare” e și asta. Legea schimbării este, poate, una dintre legile esențiale ale existenței, ale mișcării noastre în lumea materială. Fără să schimbăm ceva, nu se schimbă consecințele, efectele, situațiile indezirabile. Dacă nu zugrăvim o casă, nu se curăță pereții singuri; peisajul în care nu introducem nimic nou rămâne vechi și chiar se deteriorează pe zi ce trece. Lucrurile stau la fel în ce privește conștiința umană; de fapt, în conștiință crește rădăcina schimbării, intenția și tot pe baza dorinței sau a deciziei de a schimba ceva, acționăm asupra lumii materiale, ceea ce schimbă automat consecințele, efectele, evenimentele și, în multe cazuri, întreaga viață.



De câte ori în viața noastră apare o problemă, o sincopă, o stare nefericită de lucruri, evenimente tulburătoare, discordante și chiar dramatice (situație valabilă pentru indivizi, ca și pentru conștiința colectivă) primim prin ele o comunicare importantă; ceva trebuie să schimbăm. Tiparele pe baza cărora acționăm în perioada cu pricina nu ne sunt favorabile, nu ne poartă către consecințele dorite, ba, se poate să ne sugereze că se întâmplă lucruri tot mai nefericite. Tensiunea în conștiință se intensifică pe măsură ce tiparul nepotrivit și negativ se manifestă. Oare trebuie neapărat să știm care-i tiparul discordant, acela ce pare să ne tensioneze și să ne aducă evenimente tulburătoare de viață ? Aș spune; dacă trebuie, vom ști unde anume am gândit și am creat eroarea, dacă nu-i necesar, ceea ce trebuie să știm este chiar faptul că trebuie să facem unele schimbări. Mintea se gândește că ar trebui să facem schimbări mari; să ne părăsim partenerii dacă ne certăm excesiv, să atacăm lumea întreagă dacă cineva ne-a atacat pe nedrept, să ne schimbăm slujbele, or să părăsim relațiile problematice imediat. De fapt, nu-i nevoie să schimbăm mașina prea des, nu-i așa? De obicei, schimbăm o piesă, dregem alta, ajustăm mărunțișuri și mașina merge. La nivelul conștiinței și al vieții de zi cu zi nu-i indicat, de asemenea, să schimbăm ”mașina”, ci doar lucruri cât se poate de mărunte pentru ca efectele, consecințele și rezultatele să se schimbe decisiv. De exemplu, dacă ne merge rău într-o situație de viață, programul pe care-l avem acum trebuie ajustat. Veți observa că tindem să facem zilnci aceleași lucruri, să le repetăm, să mergem pe aceleași drumuri, să ne trezim la aceleași ore, să ne întâlnim cu aceleași persoane etc. 


Micile schimbări la nivelul obiceiurilor noastre de zi cu zi vor schimba conformația evenimentelor, dar și a conștiinței noastre. Dacă schimbarea făcută ne schimbă în bine starea de spirit, apoi schimbă și peisajul realității noastre imediate, atunci am schimbat un tipar negativ, distructiv, care ne tulbura existența. Dacă schimbarea n-a produs schimbare pozitivă, atunci ceea ce am schimbat n-a fost suficient sau ceea ce trebuia schimbat pentru ca viața noastră să primească vibrația și energia plină de vitalitate a unui tipar pozitiv. Este de reținut că cea mai măruntă schimbare la nivelul obiceiurilor noastre de zi cu zi schimbă conformația evenimentelor și uneori... ne schimbă viața.
Articole publicate pe blogul personal