luni, 30 iunie 2014

Să-l faci pe celălalt conștient de ceea ce-i bun în el...



Să-l faci pe celălalt conștient de ceea ce poate, de ceea ce-i valoros în el, de calitățile sale, de frumusețea caracterului, a acțiunilor sale, să-l încurajezi, să-i mulțumești, să-i spui ”ești bun, e minunat ce faci”, asta-i ceva cu adevărat puternic. Asta-i o formă de exprimare a iubirii, un fel de a-ți încuraja ție însuți calitățile, de a ți le sublinia în propria conștiință doar pentru că ai puterea să le vezi în alții. Iubirea se manifestă subtil, într-o mulțime de forme, ea e o stare de spirit, e ceva atât de adânc și atât de puțin înțeles uneori încât singuri ne autoprivăm de ea și proiectăm apoi această lipsă, această incapacitate de a iubi asupra oamenilor dragi, iar manifestarea concretă a proiecției noastre se regăsește în tendința permanentă de a-i critica pe ceilalți și a-i vedea ca pe niște neisprăviți. Nici nu știm ce eroare-i aceasta, ce consecințe are o asemenea eroare, ce ne facem nouă înșine când privim cu inconștiență și dintr-o stare de inconștiență neputiințele celorlalți. În ce nesiguranță, în ce ce stare de neîncredere în sine, în ce absurde și adânci prăpăstii ale inconștienutlui ne aruncăm, crezând că alții ne-au făcut-o!
Fără să iubim nu suntem conștienți cu adevărat, iar a nu fi conștienți înseamnă, de fapt, a nu găsi cu mintea noastră, a nu vedea niciodată binele din preajma noastră. Numai iubirea poate lua partea bună și numai ea poate găsi chiar și atunci când omul e căzut într-o prăpastie adâncă, soluția de ieșire. Fără iubire simțim frică, urâm, respingem, suferim, nu vedem ieșirea și dacă ea-i la un centimetru de respirația noastră. Iubirea înseamnă a fi conștient de sine, iar sinele înseamnă putere, puterea de a depăși obstacolele, de a vedea căile frumuseții și ale succesului chiar și în eșec. Subconștientul omenesc, programat negativ, programat pe ”nu pot”, ”nu-i bine”,  ”cineva sau ceva îmi face rău”, ”sunt în nesiguranță”, ” totul e pierdut”, ”nu am nici o soluție”, ” am eșuat” sau programat prin percepția că alții sunt cauza slăbiciunilor noastre, ne va condiționa permanent să gândim, să simțim și să acționăm greșit și fără iubire. Liberul arbitru al omului devine inactiv atâta vreme cât iubirea nu-i luminează mintea și nu-i deschide inima, căci fără un liber arbitru funcțional, coerent, pozitiv în esența sa, omul se simte înlănțuit de emoții negative, privat de libertate și constrâns să-și asume starea de inconștiență din care gândește și acționează. Revenirea noastră la iubire înseamnă și revenirea la rațiune, la logică, la acțiune corectă și la înțelegerea naturii reale a existenței. Forțele întunecate, cărora le atribuim  iraționalitatea noastră, întreaga cauză a suferinței pe care-o trăim, nu-s altceva decât gânduri și acțiuni create tot de noi, sunt expresii ale inconștienței noastre.

A-l pune pe celălalt în valoare trădează capacitatea ta personală, existentă în propria conștiință, de a vedea acea valoare. Dacă-l vezi pe altul frumos e semn că în conștiința ta e frumos. Iată că noi nu descriem lumea cu adevărat, ci starea de conștiință din care privim lumea. Frumusețea e-n ochii privitorului și, așa cum ne-a spus Isus, ”bârna” e-n ochiul celui ce vede paiul din ochiul altuia. Conștiența luminată de iubire poate vedea adevărul, poate vedea binele, poate vedea șansele, poate și stie că întotdeauna e ceva bun de văzut în toate pe lumea asta. Cel ce vede binele, vede adevărul și ”adevărul” e șansa noastră de a simți și înțelege libertatea. 

vineri, 27 iunie 2014

Fii atent la ceea ce-i sugerezi subconștientului tău!


Ceea ce noi spunem că este adevărat, devine adevărat. Ceea ce sugerăm că-i bun sau rău, devine bun sau rău. Subconştientul nostru nu-i interesat dacă lucrul cu pricina este bun sau rău; el are o funcţie de înregistrare în acest caz, aşa încât ceea ce noi spunem, devine real. Devine reală suferinţa atunci când o afirmăm şi devine real miracolul, de îndacă ce îi sugerăm subconştientului că este posibil. Devine posibil să ne punem întrebări nouă înşine, să avem căutări, fără a forţa, însă, un răspuns imediat, cât a-i sugera subconştientului să ni-l aducă. Un vis, o intuiţie, un eveniment de viaţă, reacţia unei persoane sau a unor grupuri mari de oameni, în alte cazuri, devin forme în care subconştientul răspunde întrebărilor noastre şi, adesea, forme în care el ne aduce soluţii practice.

Toată lucrarea la nivelul subconştientului începe, însă, la lumina zilei, prin intermediul mentalului conştient. Dacă am fi mai atenţi la credinţele noastre şi am face chiar şi mici eforturi pentru a le îmbrăca în straie puţin mai plăcute, am putea să ne găsim surprinşi în clipa în care şi viaţa de zi cu zi se va îmbrăca în aceleaşi straie. Am putea să creăm conştient o lume diferită, fie şi numai înţelegând felul în care conştientul şi inconştientul lucrează împreună pentru a ne crea realitatea. Fie şi înţelegând extraordinara putere a sugestiei, a oricărei sugestii de a deveni autosugestie, deci credinţă, convingere şi adevăr personal, am putea alege să găsim pentru noi înşine şi pentru cei din jurul nostru reflecţii şi percepţii care, o dată înregistrare în subconştient, pot să ne schimbe vieţile. Un  destin mai blând poate însemna mai multă responsabiliutate a ideilor pe care le găsim adevărate, deopotrivă despre noi înşine şi despre cei din jur. Lumea ideilor devine o lume solidă sau ceea ce vedem a fi lumea realităţii, numai că nu izbutim întotdeauna să o recunoaştem. Eşecul sau şansa ar putea începe în noi şi de la noi. Faptul simplu de a şti că ne putem programa pentru şanse mai bune în această viaţă, alegând să înregistrăm în subconştient muzică de Mozart în loc de manele şi vise frumoase în loc de coşmaruri, ne deschide drumul către şansă şi progres. Să fim atenţi şi la sugestiile pe care le transmitem în subconştientul altor oameni, căci – iată – şi acestea pot deveni arme de luptă sau flori, capabile să ucidă sau să mângâie..Nu ne strică mai multă rugăciune, o gândire mai curată şi mai pozitivă, o creştere a calităţii actului simplu de observaţie, căci – dacă ceea ce observăm ne determină, atunci pe cine să mai dăm vina pentru tot ce-i rău?
Articole publicate pe blogul personal