sâmbătă, 13 decembrie 2014


9 GÂNDURI (2)


1)   Am avut un vis: îngropam fotografia unui bărbat iubit. Nu l-am iubit? Îngrop imaginea şi, poate, chiar încep să-l iubesc. Acum pe el. Cel care este. Şi-i iubesc şi grosolăniile, şi enervările, şi impoliteţurile şi toate cele rele, la un loc cu cele bune. Până atunci, am iubit o poză. Rămâne bărbatul. Învaţă să iubeşti bărbatul şi nu imaginea pe care ţi-o faci despre el. Nu poza lui.
Poza nu are suflet. Este un instantaneu, este fixaţia ta. Înmormântează poza şi iubeşte “originalul”. Parcă aşa zicea o “declaraţie de dragoste” de demult.



2)   Gândul frumos bucură necunoscuţii în aceeaşi măsură în care îţi face ţie bucurie. Gândul bun stinge focul, alungă patima, spaima şi duce bucuria chiar şi unor necunoscuţi. N-ai motive de îngrijorare  când gândeşti frumos. Casa ta nu va arde şi mâna ta va fi sănătoasă  atunci când ştii că gândul singur va produce faptul în sine.
Gândeşte frumos. Gândeşte bine. Gândeşte pentru tine şi pentru cei necunoscuţi, căci gândurile tale vor fi felicitările tale. Ele îi vor atinge pe necunoscuţi.



3)   O clipă de iubire ascunsă , ieşind ca un hoţ, pe geam. Pe “geamul ochilor noştri” se uită, din ascunzătoarea sa frumoasă, iubirea mea la iubirea lui şi iubirea lui la iubirea mea.
Două sentimente se priveau împotriva voinţei noastre.
Se uitau cu ochii noştri, din ochii noştri… Afară, acolo unde căldura se preface conştient în îngheţ.
Frica de iubire cuprinde realitatea. Dar iubirea, fără frică, pătrunde în realitate, o deflorează, îi rupe aparentele gheare, o îngenunchează.
Clipa în care realitatea stă în genunchi şi sufletul triumfă, ca o lumină de nestăvilit în întunericul exterior mie. Clipa de iubire este devenirea mea. Acum ştiu că vreau prelungirea ei de-a lungul realităţii şi peste amnezie aşternutul sublim al trăirii lucide.



4)   Ah, miezul sentimentului de vinovăţie!
El ucide, el îmbolnăveşte, el transformă lumina în `ntuneric şi fiinţa în umbră. Nici Dumnezeu nu mai poate schimba sentimentul de vinovăţie şi pedeapsa pe care singur ţi-o dai, judecându-te.



5)   Nu drumul lin este secretul evoluţiei tale, ci mica tensiune, mica spaimă… curba vieţii.


6)   Favoarea i-a fost dată fiecărei fiinţe care respiră. Favoarea este însăşi respiraţia. De aceea, indiferent cum este corpul, dacă are respiraţie, el poate recrea lumea prin Dumnezeu din el. Atâţia oameni străluciţi pe lumea aceasta au fost privaţi de vedere, de auz sau de toate simţurile umane şi, totuşi, ei l-au manifestat pe Dumnezeu prin iubire, ei sunt sănătoşi. Strălucirea lor confirmă victoria lor. Aceştia sunt câştigători în viaţă.



7)   Mintea nemulţumită aşteaptă mereu ceva şi sfârşeşte apoi prin “a aştepta ca ceea ce aşteaptă” să nu se împlinească. De ce? Pentru ca suferinţa devine un substitut pentru iubire în mintea plină de aşteptări. Dacă se întâmplă aşa, nici măcar nu suntem conştienţi că adevărata noastră căutare nu este iubirea, ci suferinţa..Că o provocăm, o dorim şi o... anticipăm cu gândul aşa încât cele mai bune lucruri pe care le aşteptăm să nu se întâmple.  



8)   Conştiinţei îi place iluzia, fiindcă o justifică. Şi justifică zarva. Conştiinţa îşi formează propriile-i credinţe, pe care le ia drept adevăr. Ea îşi formează o idee despre moralitate şi se iluzionează în leg\tură cu ea, raportându-se mereu la ideea sa. Ceea ce vine în contradicţie cu ideea este respins de conştiinţă ca fiind ireal şi imoral. Iluzia este focul conştiinţei şi adevărul ei. Adevărul trebuie să fie dincolo de conştiinţă. Adevărul trebuie să fie în afara ei pentru a putea rămâne acelaşi. În conştiinţă, adevărul este supus mişcării conştiinţei. Ori mişcarea este iluzie. Pământul se mişcă, dar conştiinţa nu are organ de percepţie a mişcării Pământului. Conştiinţa se percepe pe sine în mişcare. Tot ea percepe cerul ca o boltă protectoare, când cerul este doar iluzia ei. Armonia rămâne opusul dizarmoniei, dar fără una nu poate fi percepută de constiinţă cealaltă. 



9)   Cât de limpede devine faptul că lumea noastră se exprimă prin ceea ce conţine în interior! Că mediul din jurul nostru nu este compus din corpuri inerte şi din pietre, cât din gânduri, sentimente şi cuvinte. Că aceste gânduri şi sentimente crează... lumea aşa cum este ea. Un om nervos crează un mediu inflamat, o stare de spirit bolnăvicioasă şi absurdă, pe când un om bine dispus transmite buna dispoziţie în jurul său. Tot ce trăim în interior devine contagios. Puterea trăirii interioare determină şi puterea de contagiune. Dar, fiecare puls de gând, fiecare zvâcnet de sentiment desenează un fel de tablou nevăzut al gândurilor şi al sentimentelor noastre. Acesta este perceput inconştient de către fiinţele din jur. Cei mai sensibili dintre oameni percep instantaneu, chiar la distanţe inimaginabile, gândurile ce se îndreaptă spre ei. Toate acestea apar în interiorul lor ca gânduri şi sentimente personale. 


***
    Rubrica ”9 Gânduri”(2) 
- - conţine astăzi extrase foarte vechi, unele sunt scrise in urma cu 10-15 ani şi chiar mai mult. Sunt simple gânduri, reflecţii ”din tinerețe”, să zicem. Unele dintre ele sunt inspirate din vise. Ca şi cele de săptămâna trecută, unele vă invită la a vă dezvolta propria creativitate, la propriile reflecții, altele conţin răspunsuri mai mult sau mai puţin ascunse. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole publicate pe blogul personal