sâmbătă, 1 martie 2014

Când vine vremea înfloririi

Tuturor cititorilor mei le doresc să...înflorească în primăvara asta!


Autor: Maria Timuc01 Oct 2010 - 00:00
Ecleziastul a spus că „vine o vreme pentru fiecare lucru". Vine o clipă în care ceea ce se întâmplă devine ine­vi­tabil. În clipa înfloririi apare floarea. Înainte de floare este clipa bobocului şi după floare... vine clipa fructului. Şi pentru fiecare este o clipă a coa­cerii. O clipă a plinătăţii. O clipă în care bobocul se arată deplin şi una în care... floarea-i puternică, vie, completă. Natura explică în tăcere secretele existenţei. Şi unul dintre ma­rile, dar atât de simple dezvăluiri ale naturii ne îmbie să înţelegem că vine o vreme a fiecărui lucru. O vreme pentru coacere şi una pentru înflorire. O vreme a exprimării tale depline şi o vreme a oboselii. O vreme a frumuseţii şi una... a căderii. Dar toate se petrec în clipa aceea, în propria clipă ori în propriul timp.

Pentru mintea noastră, expresiile naturii - atât de evidente - par ri­di­cole ori tocmai bune de evitat. Min­tea nu vrea să ştie că ceea ce ne dorim şi nu s-a întâmplat este, pur şi simplu, doar un stadiu al evenimentului, la fel cum în copilăria sa bobocul există într-un stadiu de exprimare, într-un timp al experienţei sale. Dacă bobocul nu-i în clipa sa deplină de exprimare, n-a venit clipa aceea. Pur şi simplu n-a venit. Bobocul nu poate dori să vină clipa următoare mai repede, dar mintea umană tocmai asta face. Şi de aceea mintea se scufundă continuu în angoasă, nelinişte, suferinţă şi... debusolare. Pentru că mintea vrea să sară peste etape. Copilul vrea să fie adult. Adolescentul vrea să fie tânăr. Apoi, bătrânul enervat de asaltul ridurilor, visează o întoarcere la tinereţe. Femeia cu sâni mici vrea să aibă unii mari, iar cea brunetă vrea să fie blondă sau invers!

Mintea vrea să schimbe... natura şi, prin aceasta, contestă... ordinea divină. Mintea neliniştită, nerăb­dă­toa­re, îmbufnată priveşte necontenit că­tre pomul înflorit în clipa altui om şi se lasă pradă ne­mul­ţu­mirii. „Cu ce-i mai presus acela decât mine, de vreme ce face flori acum", se întreabă ea şi apoi începe să muncească statornic şi continuu către distrugerea celuilalt. Dar natura ne arată că există până şi o ordine a înfloririi; cireşii în­floresc în timpul lor, caişii în al lor, prunii şi merii în timpul lor. Şi noi, chit că suntem oameni, dăm roade di­ferite, căci suntem şi soiuri diferite. Pentru fiecare fiinţă vine „o clipă a florilor", dar nu toate fiinţele îşi pot percepe, accepta şi înţelege clipa aceas­ta. Tocmai pentru că ele sunt prea ocupate cu întrebările, prea neliniştite din pricina răspunsurilor, prea nemulţumite de ceea ce li se întâmplă, încât îşi pierd puterea de a se bu­cu­ra în propria lor stare de înflorire...

În ordinea divină a existenţei, nimeni nu-i un pom cu flori eterne. Nimeni nu-i continuu în vreme de rod şi nimeni nu-i într-un eşec infinit. Nimeni nu cunoaşte doar înălţimile, cum nimeni nu cunoaşte doar adâncu­rile. Până şi peştii se mai avântă la suprafaţa apei, până şi ei fac salturi fascinante, dar asta nu se poate întâmpla continuu. Toate lucrurile se întâmplă la vremea lor. Şi, dacă vom putea înţelege aceasta, mintea noastră va fi mai liniştită. Mai îngăduitoare. Mai caldă. Mai toleran­tă. Mai concentrată şi mai puternic focalizată în prezent. Mintea va deveni mai receptivă la iubire şi mai tolerantă.

Mintea ar vedea că invidia nu se manifestă în natură; n-ai să vezi niciodată un cireş invidios pe zarzăr, nici o mare nemulţumită pentru că ea nu-i munte. Dar oamenii mereu par nemulţumiţi, tocmai pentru că nu-şi amintesc că toate lucrurile sunt exact ceea ce sunt şi nu pot fi nimic mai mult fără ca aceasta să fie scris în natura lor. Dacă un lucru s-a reali­zat, a venit timpul şi dacă nu s-a întâmplat, n-a venit timpul. Şi dacă putem înţelege aceasta, ne vom putea bucura de propria noastră stare de înflorire şi vom putea accepta, când vine vremea, fiecare stare prin care trecem inevitabil.


@@

Dacă tot vine primăvara, iată un articol de-al meu despre ”Înflorirea noastră” în diferite feluri; despre înflorirea minții, a sufletului, a existenței! Textul a apărut în Jurnalul Național în octombrie 2010 și a fost selectat între timp pentru examenul de  bacalaureat -  proba orală - de la Limba și literatura română. 
Vă doresc ”primăvară interioară” în primăvara asta și nu uitați, putem și noi să înflorim dacă alegem aceasta! Urarea se adresează cititorilor mei de pe blog, de pe Facebook, de pe Google, de pe site-urile care urmăresc ce scriu și din toate colțurile lumii...Cu multă iubire pentru voi toți...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole publicate pe blogul personal