miercuri, 5 decembrie 2012

Portalul divin 12.12.12

Vă e teamă de Apocalipsă? Credeți că pe 21.12.2012 vine sfărșitul lumii sau începe o eră a luminii pentru Pământ? Cam aceste două variante ne colindă de ani întregi pe fiecare dintre noi, prin intermediul diferitelor profeții sau al persoanelor care au clarvedere și prezintă o variantă sau alta ca fiind imaginea realității. Mai avem doar câteva zile până la data anunțată și, cvum se spune, vom trăi și vom vedea. *** Ce cred eu despre acest subiect? Ei, bine! Aș vrea să abordez problema din punct de vedere al sincronicității numerelor pentru luna decembrie 2012. Cândva am fost preocupată de mistica numerelor, am citit nenumărate cărți despre acest subiect și am înțeles, între altele, că numerele sunt purtătoare ale unor tipare de vibrație, energie și frecvențe. În Mistica numerelor sunt relevante tiparele primelor zece numere și din cauza cauza orice număr, de exemplu, 24, trebuie adunat în așa fel încât să obținem un număîr de la 1 la 10. 2 plus 4 face 6, deci numărul 24 trebuie socotit ca fiind un tipar de tip 6. Numărul 132 devine 1 plus 3 plus 2, care dă în total tot 6. Zilele calendaristice se socotesc la fel pentru a le descoperi tiparul numeric, de exemplu, data de 17.o7.2007 devine 8.7.9. În decembrie luna aceasta avem patru zile al căror tipar energetic este sincronistic, dar una dintre ele are o sincronicitate perfectă; 2.12.2012, iată prima zi sincronistică a acestei luni, zi care a și trecut. A doua este 12.12.2012, a treia este 20.12.2012, iar a patra este 21.12.2012. Sincronicitatea perfectă o prezintă, însă, o singură zi și anume 2012.2012. În trecut am mai avut date perfect sincronistice, de exemplu 20.02.2002( dacă luâm punctul care desparte ziua de lună ne apare numărul 2002 în anul 2002. Sincronicitatea numerelor este inevitabilă; din când ân când, numerele se arnajează îăntr-o ordine și oa rmonie perfectă. Armonia lor este, poate, și primulo mesaj al sincronicității, nu doar pentru numerele identice, păuse unul lângă altul, ne crează sentimentul amroniei, ci pentru că sincronicitatea în sine presupune instantaneu prezența ordinii divine și a armoniei divine. Evenimnetele sincronistice, așa cum au fost cercetate, în special de către psihanalistul Karl Gustave Jung, au particularitatea aceasta; ele sunt acauzale ( deci, nu au o cauză în ceea ce vedem noi a fi realitatea materială), dar determină evenimentele în plan material și mișcă experiențele noastre, ca și pe noi, la nivel subconștient. Nu merg mai departe cu mistica numerelor, deși se poate asta, dar pot spune doar faptul că cifra 12 este o secvență a numărului 3. Dacă am gândi data de 12.12.o12 am obține într-adevăr o sincronicitate perfectă a numerelor în data de 12.12.12, ceea ce înseamnă - în mistica numerelor 3.3.3. Cele trei secvențe ale lui 3 sunt impresionante, dar ele au fost la fel și la 3.12.012, iar la data de 3 decembrie nu s-a sfârșit luumea, nici nu s-a iluminat. Asta nu înseamnă, însă, că nu se întâmplă nimic, că lucrurile stau în loc, iar aceste tipare energetice nu au nici un fel semnificație. Aceste secvențe numerice perfect sincronistice sunt portaluri energetice puternice și ceera ce se înntâmplă în vrelaitatea fiecxăruia dintre noi sau conștiinței colective poate conține subtilități, mesaje sau influențe benefice. Armonicele energiilor sincronistice sunt precum melodiile, care ajung la urechile celor ce le îndrăgesc și au un efect asupra lor. Energiile divine ce s-ar putea revărsa în plan subtil, în lumea nevăzută a ființei noastre, vor ridica vălul conștiinței unora și le vor pune ceață pe percepție altora. Lumina care luminează beciurile întunecate scoate la suprafață toate obiectele ascunse, aruncate, nerecunoscute, toate furiile, fricile, neliniștile sau, dimpotrivă, înmulțesc frumusețea și strălucirea pentru alții. Schimbările pe care le așteptăm nu presupun că ne vor crește contuirle în bănci ca Făt Frumos, nici că va veni Apocalipsa, nici că ne vom face cu toții numai lapte și miere dintr-o dată. Cred, mai degrabă, că ne aflăm într-o perioadă, nu într-o zi( perioadă care a început cu mulți ani în urmă), în care atingem un vârf al luminii, adică o creștere a nivelului colectiv al conștiinței, ceea ce înseamnă și o creștere a nivelului de energie. Creșterea îl atinge pe fiecare atât cât este posibil; adică, un om de 50 de cm nu va crește de 2 m într-o noapte, ci va crește încă 2 cm. Unul de 2 metri mai crește și el cu 2 cm. La nivelul actual al fiecăruia se adaugă un plus, mai mare decât cel obișnuit, dar nu unul care i-ar arde circuitele prin putere și intensitate. Creștem cu toții puțin, dar fiecare de la nivelul la care se află în prezent. Urcăm ca și conștiință colectivă împreună, dar separat urcăm fiecare puțin mai sus de nivelul nostru. Ceea ce-i bine să știm este faptul că creșterile energetice nu vin așa, pe nimic și fără efecte; ele aduc și necesități de purificare, suferință, ocnștientizare. Criza este, cred eu, una dintre etapele purificatoare ale creșterii; criza ne forțează la schimbarea conștiinței, a valorilor, a modului de a înțelege și a gândi. Criza va mai dura, așa încât n-avem decât să căutăm o rezonanță cât mai plăcută cu energiile care ar putea să scalde existențele noastre prin portalurile energetice dspre care vorbim, astfel încât să beneficiem tot mai mult de armonia, de iubirea și de frumusețera divinului, ce ne poate atinge în zilele care vor urma. Noi primim și creștem, pe două căi; prin suferință și prin iubire. Apocaslipsa este calea suferinței, dar este și ea o cale. Iubirea este calea luminii și prin atitudinea noastră facem diferența. Ceea ce e bine să știm este, cred eu, înțelegerea faptului că creșterea nivelului de conștiință pe Pământ va face ca puterea noastră de a ne crea realitatea să se intensifice; gândurile ni s-ar putea materializa mai rapid, fenomenele de clarviziune, telepatie, percepție extrasenzorială, trezire a conștiinței și a înțelegerii să se accentueze. Gândurile noastre vor avea mai mare putere, vor prinde viață mai repede și, din pricina aceasta, cred că ar fi util să gândim mai pozitiv, să căutăm în noi resursele de încredere, de speranță, de frumusețe și bucurie a vieții. Propriile noastre gânduri ne vor deprima aproape instantaneu și tot ele ne vor ajuta la fel de rapid să facem multe lucruri bune și frumoase; conștiința ne va răspunde mai rapid și de aceea ar fi util să ne petreceme timpul în moduri plăcute, gândindu-ne mai mult la ce ne dorim, la ce ne face plăcere, la fericire și la binele tuturor. Desigur, eu nu am certitudinea că lucrurile sunt în mod exact așa. Nu sunt profet, v-am scris cum anume percep și simt eu lucrurile, dar dumneavoastră le puteți percepe altfel și e ok așa. Sentimentul că oamenii sunt mai puternici creatori ai propriei realități este o idee pe care am presimțit-o cu mai mulți în urmă legată de 2012 și o simt așa și azi. Din pricina aceasta sugestia mea este să ne supraveghem gândirea, să fim responsabili, privind modul în care ne gândim la noi, ca și la cei din jurul nostru, căci felul în care gândim și simțim ar putea fi cheia drumului nostru sau alegerii dintre iubire și suferință.

Un comentariu:

Articole publicate pe blogul personal