vineri, 28 octombrie 2011

Dacă vrei să simți iubirea...

Dacă am avea puterea de a alege să gîndim ceea ce ne face bine în fiecare clipă, am simţi – după un timp, după o vreme oarecare – că ne-au crescut aripi. Ne-am simţi ca păsările, ca îndrăgostiţii care nu iubesc pe cineva anume, dar simt iubirea pentru orice. Dacă am gîndi numai ce ne face bine, chiar dacă ne-am imagina cele mai minunate lucruri pentru noi, după un timp am obsreva că tot ce ne face bine se ţine după noi. Nu mai facem un efort pentru a gîndi pozitiv; gîndurile luminoase vin singure, se perindă singure prin noi, ca într-un vis de lumină şi iubire infinită. Nu, acesta nu-i un scenariu de film, cît un adevăr pe care oricine îl poate trăi, dacă alege să simtă, să gîndească şi să vadă mereu partea fericită a vieţii.

Un adevăr pe care îl poate simţi orice fiinţă, cît de minusculă s-ar crede ea, cît de lipsită de însemnătate în schema lumii, cît de lipsită de căldură şi de dragoste..Dacă am putea să avem cît mai multe gînduri bune în fiecare zi, am face cunoştinţă cu o lume miraculoasă, care este în noi înşine şi care ne ascultă neîncetat, cu o consecvenţă şi o stăruinţă uluitoare..
Tot ce gîndim pare că se înregistrează în celulele noastre, chiar dacă nu suntem conştienţi de acest proces. Tot ce gîndim se adaugă unei matrici, unei memorii a cărei fidelitate ni se dezvăluie, apoi, prin schimbarea energiei corpului şi a minţii noastre. Noi nu putem iubi dacă nu ne gîndim multă vreme la iubire şi nu putem vibra la unison cu florile, cu lumina, cu misterul şi cu înălţimea stării noastre de lumină fără a ne gîndi la ele. Orice vrem să avem în viaţa noastră ne cere să ne gîndim insistent, concentrat, pozitiv şi frumos! Bucuria – pe care o vom găsi în diferite forme în viaţa noastră de zi cu zi, în evenimente, în întlniri, în a citi o carte sau a viziona un film, în a realiza un lucru sau o viziune proprie – ne asaltează după ce am fost, deja, bucuroşi..După ce ne-am gîndit la bucurie, după ce am avut gînduri de bucurie, după ce ne-am bucurat, deja..ŞI, cu cît ne-am bucurat mai mult, cu atît atragem la noi mai multă bucurie, cu atît atragem la noi evenimente care iau forma bucuriei. Aceasta se întîmplă pentru a înţelege că orice stare a vieţii este ..în interiorul nostru. Este energia noastră, pe care o reflectă- apoi – evenimentele. Aceasta nu înseamnă că suntem vinovaţi atunci cînd trăim evenimente pline de stres, or de suferinţă, cît acestea ne sesizează că avem libertatea de a face alegeri diferite la nivel mental.

Noi suferim pentru că nu ştim că se poate obţine în viaţă şi altceva. Nu ştim cît de mult depinde de noi acest ceva. Dacă am putea să alegem în mod conştient ce anume vrem să gîndim şi dacă am vrea întotdeauna să ne vedem minunaţi, chiar dacă ne-am obişnuit să ne vedem ca pe nişte instrumente ale suferinţei, am cunoaşte o lume diafană..O lume de lumină, care ne transportă - parcă - direct în inima divinităţii. Să ne permitem în fiecare zi să gîndim tot ce-i mai bun şi mai frumos..Să observăm frumuseţea şi binele, bucuria şi dragostea şi, după o vreme vom constata că ne simţim cu totul şi cu totul alţi oameni. ŞI atunci vom şti că depinde de noi ce alegem să trăim în interior, caci aici este esenta trairii şi a existentei. ŞI vom simţi profund că Dumnezeu este mult mai aproape decît ne-am putut vreodată imagina..

marți, 25 octombrie 2011

Calități care ne fac aura luminoasă

Unii dintre cei mai puternici oameni din punct de vedere energetic pot fi şi unii dintre cei mai simpli, modeşti şi ..obişnuiţi. Ei ar putea fi muncitori, ţărani care-şi ară cu dragoste ogoarele, prieteni a căror viaţă simplă şi obişnuită ar putea părea…nesemnificativă. Aceşti oameni respiră aproape de noi şi izbutesc să devină adevărate…obstacole ( dar şi centre de putere) pentru toată negativitatea energetică ce se lăfăie prin lume. Nici măcar iniţiaţii nu pot – adesea – emite o energie mai plăcută, mai diafană, mai frumoasă decît se întîmplă printr-un singur inocent. Un singur om cu sufletul neatins de răutate şi incapabil să gîndească răul cuiva…crează în jurul său o aură energetică atît de luminoasă încît …întunericul se topeşte de la sine în preajma sa. Se poate, însă, ca tocmai acest om cu sufletul …frumos să fie încercat şi cercetat pînă-n mduva oaselor şi pînă-n străfundurile fiinţei de tot soiul de probleme. Se poate ca tocmai acel om…să fie ţinta atacurilor şi-a reproşurilor, a capcanelor şi-a distrugerii, căci forţele întunecate îngăduie cu greu puterea seninătăţii şi-a iubirii. ŞI ştiţi de de? Pentru că seninătatea şi iubirea, bunătatea şi frumuseţea umană autentică luminează de la sine lumea, chiar fără ca lumea să fie conştientă de aceasta.

Sufletul frumos transmite o vibraţie energetică în mediu, capabilă să schimbe gîndurile şi sentimentele celor din jur fără să ridice un deget. În plus, un acelaşi suflet frumos preia…cumva povara suferinţelor lumii (şi asta prin legea spirituală) pentru a echilibra masivele emisii energetice negative ale lumii înconjurătoare. Forţele de echilibru ale acestui univers sunt oamenii buni, sunt aceia ce-şi petrec timpul în rugăciune, aceia ce se întrec în fapte bune şi-n dăruire necondiţionată. Dacă aceste forţe n-ar fi reprezentate pe Pămînt, puterea forţelor întunecate ar fi condus lumea către distrugere. Dar, slavă Domnului, nu-i aşa! Ceea ce putem face fiecare dintre noi pentru lumea aceasta şi pentru noi înşine este legat, în primul rînd, de întoarcea conştientă la frumuseţea minţii şi a sufletului noastru. Căci, iată, nu doar pentru noi am fi frumoşi, nu doar pentru noi ne-am îngădui curajul, încrederea, răbdarea, acceptarea, credinţa şi frumuseţea, cît am face-o pentru lumea întreagă.

Să ne întoarcem la dezvoltarea calităţilor umane, căci ele devin o putere incredibilă în cîmpul energetic şi încă una care – în pofida aparenţelor – este profund apreciată şi căutată în lume. Nu vorbim aici despre devîrşirea diplomelor sau despre…alergarea după cele mai grase locuri de muncă, ci despre calităţile umane care ne fac prieteni de încredere, însoţitori de viaţă în care să ai nădejde, muncitori pe care să te bazezi, conducători curajoşi şi oneşti, oameni responsabili şi…capabili să treacă liniştiţi pe lîngă tentaţii. Calităţile ne fac mai puţin vulnerabili la emisiile energetice negative şi transmit în mediu…dorinţa de a avea asemenea calităţi. Energia calităţilor emite atît de clar şi fără echivoc, încît înşişi atacatorii se trezesc imitîndu-le sau dorindu-le. ŞI vorbim astăzi despre calitate umană, inocenţă şi frumuseţe sufletească tocmai pentru că acestea ne apără de energiile distructive, creînd în jurul nostru o aură energetică puternică şi luminoasă.

duminică, 23 octombrie 2011

Pierderea "puterii" in relatiile de dragoste

Ataşamentul de un om sau dependenţa de el reprezintă - din punct de vedere emoţional – exact ceea ce faci pentru a pierde ceea ce-ţi doreşti mai mult. Cînd vorbim despre ce înseamnă “a fi ataşaţi” de cineva, ni se pare frumos “ataşamentul”. Ni se pare că iubim, că ne dorim această persoană în viaţa noastră, dar ne comportăm pe dos. Iubirea în numele căreia..gîndim, simţim şi acţionăm ne determină să devenim geloşi, posesivi, răzbunători, răi, certăreţi şi chiar agresivi fizic. Ataşamentul nostru de o altă persoană, uneori de sex opus, alteori de acelaşi sex (el poate fi vizibil la nivelul relaţiilor de toate felurile; al relaţiilor de muncă, de prietenie, de amiciţie, de afaceri etc) ascunde în planul conştiinţei ataşamentul de o dorinţă. În spatele comportamentelor noastre urîte, pretenţioase, respingătoare, agresive, în spatele geloziei sau a reproşurilor continui pe care le avem faţă de o altă persoană se piteşte “ştrengăreşte” o dorinţă de putere, chiar dacă este formulată în numele iubirii. În momentele în care dorinţa ne este împlinită, ne simţim bine. Dar, cînd cealaltă persoană nu răspunde potrivit ..percepţiilor care ne camuflează dorinţa intrăm în ataşament. Suferim, ne supărăm, ne simţim iritaţi, geloşi, supăraţi, îngrijoraţi şi avem tendinţa..de a invada tot mai mult spaţiul personal al celuilalt.

Adesea sub dorinţele noastre se află o nevoie uriaşă a Egoului de a controla în scopul obţinerii plăcerii sau numai de dragul de a trăi “sentimentul puterii personale”( or a plăcerii dată de acest sentiment). Plăcerea de a fi puternic în relaţiile de dragoste, or în orice alte tipuri de relaţie nu este un simptom provenit din iubire, cît din Eul omenesc. Dar acestui tip de plăcere îi cad pradă chiar cele mai luminate minţi, or cele mai inflamate Egouri! Plăcerea de a subjuga voinţa, dorinţele, nevoile sau reacţiile altor oameni întrece imaginaţia, aşa încît..posesorul acestei dorinţe va simţi cum ceea ce doreşte mai mult ..îi scapă complet de sub control. Ataşamentul de plăcerea pentru putere la nivelul relaţiei îl aduce pe cel ataşat în situaţia în care nu are nici o putere asupra relaţiei pe care şi-o doreşte mai mult. Iar lipsa de putere se manifestă sub forma supărării, a iritării, a urii, a suferinţei, a lacrimilor, a furiei, a agresivităţii. Oamenii agresivi fizic sunt – de regulă - oamenii care pierd controlul. Puterea – care este iubire, calitate, comunicare, înţelegere, toleranţă, bucurie, mulţumire, rezolvarea conflictului prin comunicare şi comuniune - înseamnă, la nivelul ataşamentului, răzbunare, pedepsirea celui nesupus, răzvrătirea, lovirea sau gîndurile şi atitudinile răzbunătoare.

Oriunde se află un conflict este de suspicionat ..o stare în care a fost pierdut sentimentul puterii. Confuzia se referă la confuzia între puterea iubirii, care încearcă să rezolve problema prin comunicare, înţelegere, explicaţie şi toleranţă şi puterea Egoului, care recurge la toate mijloacele de presiune posibile în ataşament. Iată de ce ataşamentul trebuie urmărit, recunoscut şi autodemascat prin întrebarea: ”Şi dacă sunt intolerant, furios, agresiv, or lovesc celălalt mă va iubi mai mult, iar eu voi dovedi că sunt mai puternic”? Răspunsul va fi întotdeauna: ”NU”! Căci agresivitatea şi mijloacele extreme de presiune sunt semne ale slăbiciunii. Sau semne certe ale pierderii sentimentului de putere, acelaşi lucru cu puterea de a-l controla pe altul, oricine ar fi el şi orice rol ar fi avut în viaţa noastră.

joi, 20 octombrie 2011

"La rău să nu te gândești nici măcar pentru a-l nega”

“Crede şi nu cerceta” este – poate – una dintre cele mai profunde taine pe care ni le-a dezvăluit Isus. Departe de a fi o invitaţie la ignoranţă, aşa cum a fost – adesea – intepretată celebra afirmaţie, ea ascunde o informaţie extraordinară despre creaţie şi despre puterea ascunsă în noi, capabilă să..creeze “ceea ce crede”. “Observatorul modifică obiectul observat”, spune una dintre cele mai măreţe descoperiri ale ştiinţei moderne, aşa încît “a cerceta” înseamnă a observa, iar a observa înseamnă a crea. A crea ceea ce crezi că este real. A atrage în realitatea fizică ceea ce observi. Lumea subtilă se mişcă spontan şi misterios după intenţiile observatorilor. Premisele se confirmă atîta vreme cît..cercetătorul crede în ele. Ca urmare, dacă cercetăm un subiect cu intenţia de a dovedi că el este “rău”, vom ajunge la concluzia aceasta, căci..universul ne va aduce argumente, va atrage către noi..tot ce este nevoie pentru ca “credinţa” să ni se autoîmplinească. Ne vor ieşi în cale argumentele, vor veni de la sine, vor păşi liniştite în faţa noastră, parcă pentru a ne spune:”Tu eşti un creator puternic, îţi dai seama de asta? Lumea care te înconjoară este ceea ce vezi, crezi şi observi că este”! ŞI, dacă avem puterea şi răbdarea de a ne autoinvestiga credinţele, vom găsi în noi fără dubii gîndurile şi trăirile prin care descriem lumea, aşa cum ea ne apare în experienţa de azi. Ne vom regăsi în viaţă confuziile mentale pe care le-am gîndit, întrupate în minţile confuze care cred în ele. Ne vom regăsi..gîndurile prin care ne-am spus că dragostea şi frumuseţea le lipseşte oamenilor, prin oamenii care întrupează sentimentul lor propriu” de a nu iubi şi a nu cunoaşte frumuseţea.

Toată experienţa noastră devine un soi de autoprofeţie. Avem întotdeauna dreptate, chiar şi atunci cînd ne gîndim insistent că nu avem dreptate. Universul frizic ne prezintă într-o zi un Om”, care ne demonstrează într-un mod uluitor că “nu avem dreptate”. ŞI, dacă ne cuprinde febra cercetărilor, a căutărilor, a nevoii exprese de a ne explica un lucru anume, chiar în clipa în care cercetăm, noi creăm. Cercetările complică universul. Mintea crează ceea ce observă şi, cum observă ..atît de multe erori, probleme, atîta suferinţă, atîta prăbuşire, dizgraţie şi oroare, doar osbervîndu-le pe acestea..le crează. Iată de ce atenţia noastră trebuie continuu îndreptată către “pozitiv”. Doctorul Escudero, în cartea sa “Vindecarea prin gîndire”, spunea:”La rău nu trebuie să te gîndeşti nici măcar pentru a-l nega”! ŞI a spus-o pentru că doar gîndidndu-ne la rău, credem în existenţa lui şi el nu are încotro; trebuie să ne confirme că avem dreptate. Altfel spus, avem nevoie să le dăm atenţie tutror lucrurilor bune şi plăcute care ne apar în cale. Mintea noastră este ca un cal nărăvaş, ce poate fi îmblînzit şi educat în fiecare zi.

Nu-i îndeajuns să gîndim pozitiv o zi sau de trei ori pe zi; observaţia pozitivă, iubirea, dorinţa de bine, intenţiile creatoare de bine trebuie să devină un fel de a fi, un mod de viaţă. Pînă ce dragostea şi binele nu devin obişnuinţe, la fel cum este mîncarea sau spălatul corpului, vom călători perpetuu, ca un personaj al lui Borges, pentru a descoperi – dacă suntem norocoşi – că ceea ce căutăm (comoara) se află în curtea casei noastre. Nu avem nevoie să asimilăm informaţii, cît să iubim. Nu avem nevoie pentru viaţă să..ne transformăm în biblioteci, al căror conţinut vibraţional ..poate deveni îndoielnic şi rătăcitor, cît să asimilăm puterea de a vedea calităţile, frumuseţea, dragostea, armonia şi perfecţiunea existenţei, căci aşa le facem mai puternice şi ..le aducem în manifestare.
Articole publicate pe blogul personal