luni, 18 iulie 2011

Dupa ce se consuma emotia iubirii...

Iubirea şi dorinţa de a face bine sunt sinonime din punct de vedere spritual. “Legea Creaţiei” – exprimată în primele două porunci – dezvăluie faptul că iubirea lui Dumnezeu şi Binele tuturor sunt unul şi acelaşi lucru! Iubirea pentru Dumnezeu ne inspiră întotdeauna să ne facem nouă bine, dar să le facem bine şi celorlalţi. Dorinţa de a face bine ne ridică pe cel mai înalt nivel al stării de conştiinţă, pe cea mai înaltă frecvenţă pe care o poate accesa creierul omenesc:frecvenţa iubirii. A face bine cu bucurie, a dărui cu bucurie, a gîndi binele celorlalţi, a ne bucura pentru ei sunt stări care exprimă iubirea şi din care nu se pot naşte..trăiri negative. Nu se poate naşte invidia sau orgoliul agresiv, violenţa mentală, or comportamentală, nici ura sau suferinţa de orice fel. Aceasta este, de fapt, iubirea pe care o căutăm.

Emoţia umană numită “iubire” poate avea rolul excepţional de a ne ridica la nivelul frecvenţei iubirii divine. Ştim că îndrăgostiţii iubesc tot ce-i înconjoară. Ei speră, ei se bucură de orice, ei nu mai au ochi pentru negativitate într-o primă fază a trăirii sentimentului. După ce emoţia se consumă, însă, ne vom întîlni la celălalt şi la noi înşine cu “iubirea” adevărată..Cu ceea ce se numeşte “caracterul” nostru sau al celuilalt. Oare, după ce emoţia iubirii s-a scurs în uitare, acelaşi om iubitor în interiorul trăirii emoţionale rămîne deschis către a ne face bine? Noi înşine vrem numai binele partenerului faţă de care nu mai simţim aceeaşi emoţie? Pentru că abia..în absenţa emoţiei iubirii putem şti dacă iubim sau nu şi aceasta este ceea ce se numeşte “iubire adevărată”. În absenţa emoţiei care ne atrăgea spre exprimarea sexualităţii, or spre dorinţa de a fi aproape de celălalt avem disponibilitatea de a ierta, a înţelege, a face şi dori ce-i mai bine pentru celălalt? Avem destulă acceptare pentru el, putem ..să-i dăruim fără a aştepta în schimb ceva anume? Putem accepta că el nu poate face totul pentru noi, or putem să-i dăruim, încă, totul? Iată iubirea. Aceasta-i iubirea care crează.

Legea creaţiei( legea iubirii de Dumnezeu, a iubirii de sine şi a iubirii de altul ) ne spune că iubirea este o stare de spirit şi nu doar o emoţie. Iubirea adevărată dezvăluie puterea noastră de a fi buni cu noi înşine şi cu ceilalţi în absenţa emoţiei de dragoste. Căci, oare cum am putea trăi unii lîngă alţii în absenţa iubirii, de vreme ce nu simţim emoţia îndrăgostirii faţă de toţi oamenii? Cum am putea să privim cu toleranţă, cu înţelegere, cu iertare şi cu înţelepciune spre greşelile copiilor noştri sau ale celor ce ne înconjoară dacă n-am cunoaşte iubirea în forma ei..autentică? Iar atunci cînd ea nu este completă, o vom resimţi sub forma gîndurilor negative, a agresivităţii, a dorinţei de a-i face rău omului iubit sau apropiat, a dorinţei de răzbunare, a invidiei etc. Iubirea autentică ‘iartă totul şi rabdă totul”. Iubirea adevărată..nu se împiedică..de cioturi. În absenţa stării de îndrăgostire, iubirea..rămîne dreaptă, iertătoare, înţelegătoare şi dornică să facă bine tuturor. Iată de ce noi iubim adesea mai degrabă oamenii pe care-i tolerăm şi-i ajutăm necondiţionat decît pe aceia faţă de care simţim ..emoţia îndrăgostirii..

luni, 11 iulie 2011

Despre daruri

De îndată ce un om se întîlneşte cu altul, fiecare începe să-i arate celuilalt o imagine “de sine”..Ceea ce fiecare vrea să pară, ceea ce ar vrea să fie, ceea ce – pe alocuri – este, ceea ce visează, or doar îşi imaginează că este. Imaginea pe care i-o arăţi lumii este finisată, cusută cu franjuri şi cu briz briz-uri, pe care singur le coşi, le vinzi sau le dăruieşti lumii, dar şi ţie însuţi. Imaginea prezentată lumii este, adesea, diferită de imaginea prezentată unui partener de viaţă, unui copil, unui părinte, unei familii. Societatea te cunoaşte într-un fel, familia te cunoaşte în alt fel, partenerul de viaţă în felul său. Se poate întîmpla ca tu să vrei să pari măreţ în faţa fiecăruia. Se poate întîmpla să-ţi ceri ţie însuţi prea mult şi se poate întîmpla ca, de fiecare dată, să observi că ceilalţi îţi cer şi mai mult, şi mai mult, şi mai mult. Tu plusezi, faci eforturi, dai peste măsură, pînă într-o zi în care începi să te simţi epuizat. Nu mai ai energie pentru a întreţine această imagine sau dorinţă de a le da celorlalţi ceea ce ei cer şi atît cît cer. ŞI atunci, care-i soluţia?
Fii tu însuţi şi dă întotdeauna cît poţi, cît îţi face plăcere şi cît te ajută să te simţi bine. Nu încerca să-i mulţumeşti pe ceilalţi, căci atunci ei se vor simţi nemulţumiţi de tine. Ei vor vrea mai mult şi vor vrea altfel. Vor cere să fii diferit, mereu diferit, pentru că stările, sentimentele şi nevoile lor nu sunt constante. Cînd toate acestea se schimbă, se schimbă dorinţele lor. Nu alerga să le împlineşti altora dorinţele, ascunzînd sub această alergare propria ta dorinţă de a face în faţa lor o imagine “frumoasă”. Dă cît poţi. Cît îţi face plăcere. Cît te ajută să menţii în tine rezerve de energie pentru a construi un “tu” pe care să-l placi şi să-l iubeşti tot tu. Nu te simţi vinovat cînd nu poţi sau nu îţi face plăcere să faci un dar. Dăruieşte cu toată inima, iar dacă toată inima ta nu este aşezată în interiorul darului, nu dărui. Dă cu bucurie şi primeşte întotdeauna cu bucurie ceea ce ţi se dă. ŞI, dacă nu-ţi place ceea ce primeşti, atunci spune că nu ai nevoie de acel dar. Adevărul spus cu iubire construieşte imaginea ta şi te ajută să te simţi tu însuţi o fiinţă liberă. Căci libertatea autentică nu poate exista decît prin sentimente. ŞI, cînd eşti liber de pretenţiile şi de aşteptările celor din jur, eliberezi sufletul tău, inima ta şi mintea ta..

duminică, 3 iulie 2011

Ochii care te privesc

Prin ochii tăi priveşte lumea Spiritul Divin, dat tu ai..uitat asta. Ai uitat cine eşti tocmai pentru că Viaţa - în forma ei omenească, dar şi sub forma ierburilor, a plantelor, a apelor, a gîzelor, a arborilor sau a stelelor – este experienţa Fiinţei Divine în materie. Orice este viu îl conţine pe Dumnezeu. Prin ochii tăi..Spiritul Divin vede lumea, dar tu s-ar putea să nu înţelegi asta pe moment. S-ar putea să nu înţelegi tocmai pentru că..nu eşti “treaz”. Nu eşti pe deplin conştient! Nu ţi-ai observat ochii în oglindă şi de aceea nu ştii că atunci cînd tu te bucuri, Dumnezeu se bucură în tine. ŞI atunci cînd tu eşti trist, îl întristezi pe Dumnezeu. ŞI atunci cînd iubeşti, el iubeşte în tine. Isus a spus atît de clar ceva ce ilustrează acestea toate. “Căci m-ai hrănit cînd am fost flămînd şi m-ai îmbrăcat cînd am fost gol..(..) De cîte ori i-ai dat mîncare unuia dintre cei flămînzi, Mie mi-ai dat”..Oare ce înseamnă aceasta? Oare nu ne-a spus Isus că-n lăuntrul celui flămînd este Dumnezeu? Că omul care vine la noi este cel în care Dumnezeu se ascunde? ŞI atunci, nu este, oare, adevărat că prin ochii fiinţelor se uită la noi Dumnezeu? Dacă am cerceta puţin ochii care ne privesc în orice împrejurare, am vedea ce diferiţi sunt ei. Ce diferenţă de profunzime, de luminozitate, de claritate, de vioiciune se află în fiecare. Ochii oamenilor, ca şi proprii noştri ochi, exprimă starea de conştienţă a Spiritului care trăieşte în noi. Ochii vorbesc mai mult decît poate vorbi orice cuvînt. Ochii spun cînd Spiritul este rătăcit, căci privirea trădează “rătăcirea” minţii, or confuzia ei. Ochii exprimă fericirea, dar şi nivelul de profunzime al conştiinţei. Privirile adînci, parcă scufundate în interior, sugerează profunzimea cunoaşterii de sine, nivelul nostru de evoluţie interioară şi de înţelegere. Există ochi blînzi, ochi..profunzi, ochi înţelepţi, ochi ..fericiţi, ochi..luminoşi, ochi întunecoşi, ochi obraznici, ochi cuminţi, ochi ..dulci, or plini de amărăciune! Fiecare dintre aceste priviri ne pot aparţine tuturor în diferite momente ale zilei, dar dincolo de fluctuaţia trăsăturilor amintite, care exprimă starea de spirit de moment prin ochii noştri, se află..o esenţă. O stare continuă a ochilor care dezvăluie nivelul de conştienţă din care privim lumea şi viaţa. Esenţa esenţelor se ascunde în privirea fericită şi profundă, care exprimă Bucuria Spiritului interior. De aceea, cel ce te priveşte cu Bucurie prin ochii altui om este Dumnezeu conştient de Sine în acel moment. Bucuria, pacea şi iubirea sunt stările cele mai înalte ale conştiinţei. Ochii care privesc cu iubire, cu Bucurie şi cu Pace generează..o vibraţie fascinantă, fantastică, strălucitoare şi profundă. Ochii întunecaţi pot sugera faptul că treci printr-o perioadă de cunoaştere, de înţelegere şi de transformare de sine, care te va duce negreşit către lumină. În spatele stărilor schimbătoare ale minţii, reflectate de ochii noştri, Spiritul Divin aşteaptă să-l descoperim sub forma Bucuriei, a Luminii şi a Iubirii.
Articole publicate pe blogul personal