luni, 23 mai 2011

Fie ca vine, fie ca nu vine ce vrei!

O ploaie periculoasă vine din senin şi un eveniment de viaţă periculos vine din dulcele şi amarul înalt al cerurilor dragostei. De unde să ştii uneori cît de veninoşi sînt colţii care te sărută şi cît de predestinaţi sînt paşii care te vînd pe zece talanţi? Noi, oamenii, nu izbîndim prea bine să cunoaştem adîncurile fiinţei noastre, pentru a extrage din el capacitatea de a aprecia binele şi frumosul acolo unde pare tern şi urît, scandalos de simplu sau în mod flagrant natural. Tot ce vedem ni se pare cu certitudine real şi categoric adevărat, pentru ca, umblînd puţin printre desişuri, să ne lovim capetele cu duritate şi în mod grav de pragul de spini cusut cu îndemînare printre frumuseţi. Ne captează buzele calde şi ochii suavi, mîinile prinse parcă în hora fineţii absolute a univeruslui, candoarea şi gingăşia unei fiinţe, pentru ca apoi să facem cunoştinţă cu monstrul pitit în piele de Făt Frumos. Frumuseţea umană este şi Iluzia umană. Cum adevărul sau dreptatea izvorîte din dualitate sfîrşesc prin a ne arunca în aceeaşi negră şi adîncă groapă cu lei fioroşi, după ce ne-au purtat, mai întîI, prin ceruri pline de lumini strălucitoare. Cădem din Rai în Iad în fiecare clipă în care ne amăgim cu tot ce pare a fi, dar nu este. Cu tot ce ne pare frumos, dar ne face să simţim cum din inimi ţîşnesc spre ceruri şuvoaie nesfîrşite de durere. Vălul Mayei sau Vălul iluziei este şi ceea ce ne cheamă straşnic spre a fi fericiţi şi-a căuta sub el izbînda simţurilor noastre. Dincolo de el, un fel de cîini păzitori ai cerurilor pîndesc spre a înhăţa prada umană, sosită la ospăţul fericirii. Tocmai pentru că nu ne putem refuza fericirea omenească noi ajungem să suferim. Pentru că ne lăsăm duşi de imaginea oglinzilor înfăşurate în imagini cu munţi şi cîmpii fără sfîrşit şi-n în fericiri veşnice, noi plătim un preţ. Se spune că trebuie să-i dai lumii ce-i poţi da şi să primeşti de la ea ceea ce îţi oferă, dar să nu i te dai pe tine însuţi. Căci aceasta înseamnă a te pierde în acest desfrîu al amăgirilor şi-a aştepta de la oameni mai mult decît îţi dă Dumnezeu. Poate că a nu aştepta este soluţia pentru cei ce aşteaptă ceva de la oamenii pe care îI iubesc sau de la cei..pe care îI vor iubi. De la prieteni, de la apropiaţi, de la colegi. De îndată ce începem să aşteptăm mulţumiri, de îndată ce aşteptăm fericiri sau cine ştie ce alte măreţe emoţii, începem să suferim pentru că ele nu mai apar sau apar sub forme dezastruoase, complet opuse celor pe care le visăm. Iluzia frumuseţii anterioare ne cheamă spamodic şi apoi ne ucide încet. Abia atunci cînd sîntem în genunchi putem aprecia, însă, puterea iluziei. Avem de învăţat că iluzia conţine în ea parfumuri celeste, pe care le adulmecăm pentru a ne întîlni în cale cu adevărul despre otrăvuri şi cu esenţa însăşi a otrăvurilor omeneşti. În spatele lor, însă, se află..pîlpîirea infinită a adevăratelor parfumuri sufleteşti, care ne spun în şoaptă:”Tot ce trebuie să aştepţi este să nu aştepţi nimic.” Or, să visezi, să ştii că s-ar putea să fie, dar să..te simţi la fel de limpede, la fel de fericit, fie că ceea ce aştepţi vine, fie că..nu vine !

marți, 10 mai 2011

Infaptuirea miracolului

Pilda ce conţine expresia celebră a lui Isus “Nicăieri nu este mai puţin preţuit un prooroc decît în casa şi în Patria lui” transmite unul dintre marile secrete ale creaţiei, la fel de valabil azi, ca şi acum 2000 de ani. La fel de neînţeles astăzi, ca şi atunci. Căci n-am învăţat a trece peste obstacolul “puternic” al minţii de zi cu zi, n-am izbutit - încă - să ne deschidem către secretele adevărate ale existenţei şi credem - în continuare – că suntem victimele împrejurărilor sau ale altor oameni. De fapt, “privitorul” sau acela ce “observă”, acela ce poate – din starea sa de conştiinţă - să-l vadă pe Cristos şi-n acela ce locuieşte la etajul zece al blocului, şi-n camera alăturată, şi-n politicianul arţăgos, şi-n dansatoarea de la bar devine “agentul esenţial” al activării puterii divine. Nu degeaba Isus a repetat “credinţa ta te-a vindecat”.

Iată că în pilda menţionată avem descrierea precisă a cauzei “absenţei miracolului”, a “limitării puterii de manifestare divină”. “Fiul Tîmplarului” se află - simbolic – şi astăzi printre noi. Cine, oare, ne dezapreciază, ne dispreţuieşte, ne crede incapabili sau ..groteşti, absurzi, or demni de ură şi respingere decît unii dintre cei mai apropiaţi nouă? Simplul fapt că suntem văzuţi “prea aproape” ne face prea umani. Simplul fapt că ne este cunoscută biografia, că ne apar slăbiciunile omeneşti, că nu avem familii angelice păcăleşte mintea în mod profund. Mintea vede obişnuitul în locul frumuseţii şi, adesea, acolo unde există fiinţe mai puternice în iubire, mai ..minunate şi mai demne de apreciat, există şi mai mulţi “locuitori necredincioşi”, şi mai aprigi în furie sau în critică. Mintea suportă cu mare greutate existenţa iubirii şi a luminii divine în altul sau în noi înşine şi de aceea recunoaşterea lor devine una dintre cele mai dificile sarcini într-o viaţă de om. Mecanismele de apărare ale minţii se pun în acţiune în diferite moduri, inclusiv prin atacurile violente ale “celor mai apropiaţi oameni” pentru ca puterea iubirii să nu fie văzută, iar miracolul să nu fie posibil. Cheia creaţiei evenimentelor vieţii de zi cu zi, cheia ..ce ne poartă direct către adevăr, suntem noi înşine. Noi suntem observatorii puterii divine şi, prin credinţa noastră în ea, activăm potenţialul cel mai înalt al creaţiei, al miracolului şi al vindecării. De aceea se întîmplă miracole în vieţile oamenilor îndrăgostiţi.

De aceea mulţi oameni puternici au avut succes în perioadele în care au fost îndrăgostiţi. Perseverenţa, munca, ambiţia sau curajul nu dau efecte atît de spectaculoase în absenţa iubirii şi, adesea, ele ..nu pot suplini energia şi frumuseţea dragostei pe care i-o purtăm altui om. Paradoxul face că iubirea devine credinţă în cel iubit, iar aceasta “activează” miracolul. Cel ce iubeşte este cel ce observă, ca şi cel care..crează! Secretul acesta dezvăluit de Isus a fost confirmat şi de către ştiinţa modernă, începînd cu fizica cuantică şi terminînd cu psihologia: “Observatorul modifică obiectul observat”! ŞI, dacă puterea lui Isus s-a lăsat “neputinicoasă în faţa necredinţei” n-a fost pentru că era astfel, cît pentru a realiza “pilda” şi a ne transmite mesajul. A gîndi despre alţii devine o responsabilitate. A iubi noi înşine înseamnă a ne da singuri şansa ..înfăptuirii miracolului.

vineri, 6 mai 2011

Iubire, lacrimi si agresivitate

Respirăm într-un univers în care lupul sfîşie mielul şi tigrul ronţăie căprioare. Existăm într-o lume în care noi înşine spintecăm porcul şi sugrumăm puişorii de găină..Visăm în această lume în care iarba vie se înfioară sub bocancii noştri, iar florile pe care le dăruim sunt “ucise” pentru a ne servi ca daruri din dragoste..Plantele suferă de stres atunci cînd ne apropiem de ele cu o foarfecă pentru că şi ele simt..durerea şi pentru că sunt programate să..trăiască. Tot ce ne înconjoară poartă pecetea “viului” şi a sensibilităţii. Agresivitatea – la nivelul cel mai profund al experienţei – pare un instinct ce descrie în mod esenţial necesitatea. Chiar şi noi agresăm din necesitate, dar nevoia noastră nu se opreşte doar la supravieţuire! Rupem florile pentru a ne exprima dragostea pentru o altă fiinţă, dăruindu-le..Rupem florile îngenunchind în faţa frumuseţii lor. Papilele gustative ne trezesc plăceri neaşteptate cînd savurăm friptura sau ronţăim un măr. Suntem agresivi şi pentru că avem nevoie de frumuseţe. ŞI pentru că simţim iubire. ŞI pentru că avem nevoie de plăcere..

ŞI, iată cum însăşi sensibilitatea ne îmbie spre agresivitate..în relaţia cu tot ce este viu..Căci, cu orice ne-am hrăni, tot trebuie..să sacrificăm ceva..ŞI un morcov trăieşte, şi un măr respiră, şi firul de iarbă este plin de viaţă! Suntem agresivi din necesitate, dar aceasta nu ne salvează de la sensibilitate. Agresivitatea şi sensibilitatea şad una lîngă la alta şi merg umăr la umăr în experienţa vieţii noastre. NU suntem doar agresivi, ci şi teribil de sensibili, uimitor de sentimentali, foarte uşor de rănit şi extrem de predispuşi la durere..Oricît am vrea să ne ascundem suferinţa, ea are nebunescul obicei de a ieşi din noi, atît prin agresivitate, cît şi prin lacrimi. Atît prin mîngîiere, cît şi prin lovitură..Ne trezim lovind cînd ne simţim răniţi, de parcă vieţile noastre ar fi în pericol. ŞI, într-un fel anume, uneori o jignire pare a ne rupe o bucată din viaţă, o fîşie de suflet, cum lipsa de respect a cuiva poate fi interpretată ca un atac la adresa vieţii noastre. Aceasta înseamnă că noi nu trăim doar cu friptură, cît cu iubire. Supravieţuirea corpului nostru pare a depinde în mod esenţial de sentimente, de starea de bucurie, de hrana emoţională pe care o îngurgităm zi de zi…Uneori percepem o jignire ca pe o pierdere a vieţii şi alteori percepem respingerea ca pe o stare de inaniţie în care suntem împinşi..

Ne hrănim cu fericire mai mult decît cu orice altceva. Ne hrănim cu tot ce simţim şi – adesea – singuri ne alegem destinul de căprioară sfîşiată, or pe acela de tigru fioros. Uneori ni se pare că am pierdut pe drumurile prăfuite ale vieţii puterea de a ne bucura, or pe aceea de a iubi, fără să ne dăm seama că şi agresivitatea poate fi semnul unei exacerbate sensibilităţi. Ştiind aceasta, putem recupera iubirea de care ne îndepărtăm prin durere şi bucuria de a trăi, care se poate ascunde sub cea mai puternică stare de deprimare..Căci, cei mai agresivi dintre noi cer în mod zgomotos dragoste, iar cei mai deprimaţi caută cu disperare viaţa care pulsează a bucurie în interiorul lor!

marți, 3 mai 2011

Despre schimbarea energiei

Cele mai mărunte schimbări în programul nostru de zi cu zi ne schimbă energia şi, atunci cînd ele urmează intenţii pozitive şi decizii interioare..frumoase, energia ni se schimbă în bine. Simplul fapt de a schimba drumul către casă, pe acela ..obişnuit pe care mergem la slujbă, ora de trezire sau pe aceea de culcare ne schimbă, de asemenea, energia. Cînd avem probleme grave trebuie să suspicionăm o stagnare energetică, prin exersarea zilnică a aceluiaşi mod toxic de a gîndi, a fi, a ne face programul şi a acţiona. Adesea, noi nu avem destulă putere (energie) pentru a ne schimba viziunea interioară şi atunci avem ..opţiunea de a apela la acţiuni diferite de cele obişnuite. Cele mai mărunte schimbări atrag ..o energie nouă. O energie nouă poate fi benefică, poate fi..şi negativă. Noi putem recunoaşte schimbarea negativă chiar în întîmplări şi-n evenimente; cînd acestea sunt nemulţumitoare, cînd trăim prea multă îngrijorare, prea mult stres, prea multe probleme de viaţă înseamnă că..există ceva în mintea, în trăirile şi-n acţiunile personale care trebuie schimbat.

Orice noutate pe care o introducem în programul de zi cu zi..schimbă energia şi poate avea darul de a ne împinge spre mai bine. Aşadar, să nu facem acelaşi lucru în fiecare zi. Să ne mai schimbăm ..drumul ce duce spre casă, scaunul pe care ne aşezăm, patul în care dormim, locul în care mergem în excursii. Schimbarea acţiunilor, a programului este extrem de puternică pentru toaţi oamenii care depind în mod esenţial de ceea ce se întîmplă la nivelul experienţei fizice de viaţă. Cei care au depăşit ataşamentul faţă de lumea exterioară pot realiza schimbările în interior mai întîI; îşi pot schimba modul de a percepe lumea, viaţa, lucrurile, experienţa şi atunci..se schimbă şi exteriorul. Cei mai mulţi oameni au nevoie, însă, de schimbarea acţiunii, a peisajului lumii fizice, a oamenilor ce-i înconjoară pentru ca mediul interior( gînduri, sentimente, emoţii) să se schimbe în sensul dorit. Energia noastră stagnează şi crează tensiuni, precum şi tendinţa de a dezvolta “programe puternice” sau comportamente şi moduri de gîndire şi acţiune automate atunci cînd..repetăm inconştient aceleaşi gînduri, aceleaşi sentmiente şi aceleaşi acţiuni. Este deosebit de important să reţinem toate acestea pentru ca, în orice moment de stagnare energetică, dacă avem tendinţa să..fim conduşi de tiparele şi de programele inconştiente în direcţii nefericite pentru noi, să începem prin a ne schimba cu ..responsabilitate, calm, răbdare şi perseverenţă..programul de zi cu zi.

Cineva care merge cu maşina pe acelaşi drum, poate opri ..într-un parc pentru cîteva minute. Aceasta este o schimbare care va atrage după sine schimbarea energiei. Cineva care stă zilnic pe acelaşi scaun, în acelaşi loc, poate muta scaunul..într-un loc diferit şi această banală mutare schimbă energia. A muta mobila într-un mod diferit, a cumpăra un obiect nou, a zugrăvi, a schimba un geam, or ..masa de bucătărie ne schimbă energia de la sine. Existenţa este fundamentată pe schimbare, dar noi căutăm stabilitatea. Căutarea noastră ne determină să dezvoltăm programe şi tipare care devin mai puternice decît noi pe de o parte, iar pe de altă parte..lecţia existenţei ne cere diversitate. ŞI diversitatea înseamnă a schimba mereu ceva! Schimbarea înseamnă curgerea firească a energiei. Programul înseamnă..blocaj energetic. Despre aceasta este vorba şi pentru că energia curge în univers şi fără să vrem noi, avem nevoie să ne schimbăm programele de bună voie şi nesiliţi de legea schimbării.

duminică, 1 mai 2011

Ce vrei tu şi ce vrea Dumnezeu?

Noi, oamenii, vrem să credem în Dumnezeu şi vrem să credem că există o Voinţă Divină. Dar, cum putem înţelege, oare, ce este Voinţa Divină, cînd omului nu i s-a arătat niciodată Dumnezeu într-o formă materială? Cînd Dumnezeu nu i-a spus “vreau să faci lucrul acesta aşa, fiindcă aşa vreau eu..Vreau să fii bun, lipsit de păcate, frumos, deştept sau devreme acasă”! Dumnezeu nu s-a aşezat într-o formă spectaculoasă, care să-i apară omului drept în faţă şi să-i spună “aceasta este Voinţa mea”. ŞI, pentru că omul nu l-a văzut pe Dumnezeu, a apărut şi dilema! Căci mintea i-a spus omului:”Tu vrei să fii fericit, tu suferi, tu eşti acela care umblă besmetic prin lume, tu suferi, tu visezi, tu lupţi cu toate ale vieţii. ŞI atunci, unde-i Voinţa Divină?

De unde ştii ce vrea Dumnezeu, de vreme ce tu eşti acela care “vrea”..ŞI tot tu te trezeşti suferind, vinovat, agresat, tu agresezi, tu eşti enervat fiindcă nu ţi se dă ceea ce vrei. Ce vrea Dumnezeu? Cum poţi tu să ştii ce vrea el? Căci oricine ai fi, cu siguranţă ai face voia lui pentru că visezi să fii fericit.
ŞI, măcar că nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu, el a trimis în lume mesagerii săi. El i-a trimis să ne spună că Voinţa Divină este numai iubire. Dumnezeu nu vrea nimic de la oameni. Voinţa Divină nu vrea nimic din ceea ce mintea ne spune că Dumnezeu ar vrea. Dumnezeu nu vrea nimic, căci el are, deja, Totul. Voinţa Divină înseamnă Iubire şi aceasta este promisiunea lui Dumnezeu pentru toate fiinţele. Toate gîndurile, toate pasiunile, toate apatiile, suferinţele şi căutările umane sunt din Voinţă Umană. Toate acestea sunt din Voia noastră. Orice am gîndit că este bun sau rău, orice am învăţat, orice ne-am imaginat, orice am crezut că avem nevoie a fost, este şi va fi..Voinţă Umană. Dacă mintea ne spune că un om ne-a greşit, este în voia noastră să credem aceasta. Dacă vrem să iertăm, este voia noastră să iertăm. ŞI dacă nu vrem să iertăm, voia noastră se face. Voinţa Divină este numai iubire şi numai acceptare. Voinţa umană este condiţionare. Cînd în interiorul nostru apare neacceptarea, suferinţa, tendinţa de a judeca, or de a ne judeca pe noi înşine, ştim că ne aflăm în Voia Umană. Ne aflăm pe drumul lumii, pe cărarea minţii, în hăţişurile propriilor noastre învăţături, programe mentale şi matrici inconştiente. Voinţa Divină ne iubeşte inocenţa. Dumnezeu ne acceptă şi cînd ne judecăm şi cînd judecăm. ŞI cînd suferim, şi cînd iubim.

Noi putem cunoaşte adevărata putere a lui Dumnezeu renunţînd la ceea ce vrem, la ceea ce credem că este lumea şi viaţa. Putem cunoaşte iubirea divină şi forţa ei printr-un abandon total al propriei noastre voinţe. Printr-un exerciţiu continuu de conştientizare şi înţelegere a faptului că ceea ce noi vrem este în minte..Mintea vrea continuu ceva pentru că se teme de propria sa inexistenţă. Mintea crede că vei muri dacă “nu vrei” tot ce vrei acum. Dar, dincolo de frica minţii este..Iubirea. Cel ce are curajul de a abandona ceea ce a învăţat că este lumea, îşi va păstra mintea şi va cunoaşte că Dumnezeu nu vrea nimic, pentru că el este numai Iubirea în care tu exişti. ŞI, ce faci tu acolo, în acea iubire, este Voia Ta!
Articole publicate pe blogul personal