luni, 7 noiembrie 2011

Revoluția ființei, înnoirea minții

"Primesc Duhul Înțelepciunii și revelării prin cunoașterea Lui, așa că înțelegerea mea este astfel luminată. Și eu nu urmez această lume, ci sunt transformat prin înnoirea minții mele. Mintea mea este înnoită de Cuvântul lui Dumnezeu(Efeseni; Romani - Biblia)...

Avem aici trei idei, în acest pasaj biblic, trei idei fundamentale pentru oricine dorește să evolueze spiritual și, mai ales, să înțeleagă ce anume caută prin evoluția spirituală și prin schimbarea de sine;
1) Duhul înțelepciunii, al revelării și puterea noastră de înțelegere ne sunt accesibile prin cunoașterea lui Dumnezeu.
2) Transformarea noastră autentică este, în fapt, o transformare a minții noastre. Înnoirea minții este ceea ce căutăm pe calea spirituală.
3) Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a ne înnoi mintea.

Vedeți, noi nu avem acces la înțelepciune și înțelegere fără a-l cunoaște pe Dumnezeu. Atâta vreme cât mintea noastră se învârte în perimetrul de interes al lumii, în emoțiile, trăirile și percepțiile moștenite sau în cele asimilate în relația cu lumea ne putem simți rătăciți și confuzi. Lumea ne arată suferința și agresivitatea, lupta și nefericirea, violența și puterea fizică, pe când Dumnezeu ne arată Legea Iubirii. Mintea noastră are nevoie să se purifice de programele de suferință, să iasă din Samsara, să evadeze din percepțiile distructive, iar pentru asta fiecare are nevoie să lucreze intens cu sine. Fiecare are nevoie să privească dimensiunea omenească a existenței cu acceptare și îngăduință, pe de o parte, cu încrederea deplină că ea arată diferit în ochii lui Dumnezeu, pe de altă parte. Lumea pe care ne-o arată Eul omenesc conține suferința, lumea pe care ne-a arată Dumnezeu conține încrederea, curajul, credința, răbdarea, bucuria, pacea, înțelepciunea, speranța și frumusețea. Felul în care noi ne investim percepția, ceea ce alegem să vedem, adică varianta Eului sau varianta divină a experienței, este act creator. Inerția Ego-ului nu poate fi învinsă decât printr-o credință neclintită în Dumnezeu și prin afirmarea de netăgăduit a puterii divine aici și acum. Cuvântul lui Dumnezeu tocmai asta înseamnă; credința noastră în lumea lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este puterea prin care creăm lumea noastră dacă alegem să-l afirmăm. Dar mai putem alege să afirmăm cuvântul Eului omenesc. Noi alegem continuu între aceste două lumi.
Provocarea noastră nu-i ușoară, dar nici imposibilă. Noi îl alegem pe Dumnezeu și afirmăm Cuvântul său ori de câte ori credem în iubire, oricât de multă ură ne-ar arăta Eul. Când credem cu toată ființa că suntem iubiți, îndrăgiți, apărați și binecuvântați, oricare ar fi situația de viață prin care trecem, când avem răbdarea și încrederea neclintită că Dumnezeu este mai puternic decât Eul, orice prăpastie ar părea că ne stă în față, vom simți în cele din urmă că există o putere care ne poate scoate din ea. Eul nostru omenesc se preumblă printr-un soi de logică ilogică și asta-i problema. Mintea noastră țese o realitate iluzorie, pe care o vede logică, dar logica divină are coordonate care nu sunt la vederea fiecăruia dintre noi și uneori nu sunt la vedere pentru nimeni. Duhul înțelepciunii și al înțelegerii nu-i este dat celui ce nu și-a înnoit mintea. Puterea cuvântului pare inertă pentru cel ce vede logica omenească mai presus de cea divină.
Toate cele trei aspecte pe care le-am menționat ca etape în procesul de evoluție și purificare spirituală sunt legate indisolubil între ele. Să nu ne oprim în procesul de schimbare de sine în etapa paranormală, în etapa științifică, în etapa pur religioasă sau în oricare altă etapă care marchează creșterea noastră. Ceea ce avem de făcut pe lumea aceasta este să ne purificăm Eul. Să scoatem din noi înșine zgura emoțiilor distructive. Să ajungem în punctul în care lucrurile exterioare nu ne mai pot zdruncina încrederea și speranța. Să atingem starea de iubire necondiționată față de tot și de toate. Aceasta-i mântuirea. Aceasta-i cu adevărat revoluția ființei noastre și semnul că suntem învingători în lupta cu întunericul minții.
O minte nouă este o minte în interiorul căreia Dumnezeu este trăit ca realitate, iar lucrurile lumii ca ceea ce sunt; trecătoare. În mintea înnoită, Cristos și starea noastră de iubire sunt una. Când am reușit să curățăm în noi emoțiile ce ne leagă de suferința lumii, când în fiecare experiență și eveniment putem vedea iubirea divină, logica divină, voința divină, când vom privi cu îndoială către gândurile omenești ale minții noastre și cu încredere către gândurile lui Dumnezeu înseamnă că am evoluat spiritual cu adevărat. Iar dacă am evoluat nu vom mai crede
în sfârșitul lumii, căci această credință este a Eului. Vom crede în viața nesfârșită, în care suntem ca picăturile, ce se vor întoarce într-o zi și se vor uni cu oceanul.
Când vom evolua cu adevărat, nu vom mai asculta elucubrațiile Ego-ului amenințător, ci Vom crede în viață și acesta-i cuvântul lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că pacea este adevărată, iar războiul și distrugerea sunt falsuri și imagini ale Ego-ului. Să credem în pace și-n puterea ei de a restructura vibrațiile năucitoare ale războiului.
Să credem în iubire, iată iarăși Cuvântul lui Dumnezeu. Ori de câte ori mintea vă spune că nu iubiți și nu sunteți iubiți, întoarceți-vă cu fața către Cuvânt și amintiți-vă că el v-a spus Adevărul. Cuvântul v-a spus că sunteți iubire, că ați iubit întotdeauna, ați fost iubiți întotdeauna și nu va fi în veac clipă în care să existați în afara iubirii. Doar mintea ne-a mințit pe toți. Eul omenesc ne-a convins că nu avem iubire, că nu suntem iubiți. Dumnezeu Cuvântul spune că noi suntem iubire și nu se poate, este doar o iluzie altceva, nu se poate să existe ceva în afara iubirii. Să-i spunem minții noastre când ne minte, când ne spune că n-avem șanse, soluții, că suntem pierduți și nimeni nu ne poate slava că noi credem în Cuvântul lui Dumnezeu. Iar asta înseamnă încredere neclintită în Adevăr, iar consecințele acestei încrederi vor răsări mai devreme sau mai târziu în viețile noastre. Mai mult, încrederea aceasta se va transmite lumii în plan subtil și prin ea zeci, mii și chiar milioane de oameni ar putea resimți sprijinul lui Dumnezeu, sub forma stării interioare de încredere, de speranță și de bunăstare a minții. Căci în plan subtil suntem Unul și ceea ce face fiecare unul contează pentru toți. Să ne purificăm mintea și, în fața fiecărei afirmnații distructive a Eului, să afirmăm Cuvântul lui Dumnezeu. Când Eul ne spune; ești trist, Cuvântul lui Dumnezeu spune că ești fericit. În cine crezi? Aici alegi, acii și numai la acest nivel alegem cu toții cu adevărat. Să alegem Cuvântul și să-l afirmăm, oricât de grea și de reală ar părea lumea Eului. Căci Dumnezeu este oricum victorios; rămâne doar să simțim , să gândim și să vedem și noi frumusețea divină în această viață.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole publicate pe blogul personal