vineri, 6 mai 2011

Iubire, lacrimi si agresivitate

Respirăm într-un univers în care lupul sfîşie mielul şi tigrul ronţăie căprioare. Existăm într-o lume în care noi înşine spintecăm porcul şi sugrumăm puişorii de găină..Visăm în această lume în care iarba vie se înfioară sub bocancii noştri, iar florile pe care le dăruim sunt “ucise” pentru a ne servi ca daruri din dragoste..Plantele suferă de stres atunci cînd ne apropiem de ele cu o foarfecă pentru că şi ele simt..durerea şi pentru că sunt programate să..trăiască. Tot ce ne înconjoară poartă pecetea “viului” şi a sensibilităţii. Agresivitatea – la nivelul cel mai profund al experienţei – pare un instinct ce descrie în mod esenţial necesitatea. Chiar şi noi agresăm din necesitate, dar nevoia noastră nu se opreşte doar la supravieţuire! Rupem florile pentru a ne exprima dragostea pentru o altă fiinţă, dăruindu-le..Rupem florile îngenunchind în faţa frumuseţii lor. Papilele gustative ne trezesc plăceri neaşteptate cînd savurăm friptura sau ronţăim un măr. Suntem agresivi şi pentru că avem nevoie de frumuseţe. ŞI pentru că simţim iubire. ŞI pentru că avem nevoie de plăcere..

ŞI, iată cum însăşi sensibilitatea ne îmbie spre agresivitate..în relaţia cu tot ce este viu..Căci, cu orice ne-am hrăni, tot trebuie..să sacrificăm ceva..ŞI un morcov trăieşte, şi un măr respiră, şi firul de iarbă este plin de viaţă! Suntem agresivi din necesitate, dar aceasta nu ne salvează de la sensibilitate. Agresivitatea şi sensibilitatea şad una lîngă la alta şi merg umăr la umăr în experienţa vieţii noastre. NU suntem doar agresivi, ci şi teribil de sensibili, uimitor de sentimentali, foarte uşor de rănit şi extrem de predispuşi la durere..Oricît am vrea să ne ascundem suferinţa, ea are nebunescul obicei de a ieşi din noi, atît prin agresivitate, cît şi prin lacrimi. Atît prin mîngîiere, cît şi prin lovitură..Ne trezim lovind cînd ne simţim răniţi, de parcă vieţile noastre ar fi în pericol. ŞI, într-un fel anume, uneori o jignire pare a ne rupe o bucată din viaţă, o fîşie de suflet, cum lipsa de respect a cuiva poate fi interpretată ca un atac la adresa vieţii noastre. Aceasta înseamnă că noi nu trăim doar cu friptură, cît cu iubire. Supravieţuirea corpului nostru pare a depinde în mod esenţial de sentimente, de starea de bucurie, de hrana emoţională pe care o îngurgităm zi de zi…Uneori percepem o jignire ca pe o pierdere a vieţii şi alteori percepem respingerea ca pe o stare de inaniţie în care suntem împinşi..

Ne hrănim cu fericire mai mult decît cu orice altceva. Ne hrănim cu tot ce simţim şi – adesea – singuri ne alegem destinul de căprioară sfîşiată, or pe acela de tigru fioros. Uneori ni se pare că am pierdut pe drumurile prăfuite ale vieţii puterea de a ne bucura, or pe aceea de a iubi, fără să ne dăm seama că şi agresivitatea poate fi semnul unei exacerbate sensibilităţi. Ştiind aceasta, putem recupera iubirea de care ne îndepărtăm prin durere şi bucuria de a trăi, care se poate ascunde sub cea mai puternică stare de deprimare..Căci, cei mai agresivi dintre noi cer în mod zgomotos dragoste, iar cei mai deprimaţi caută cu disperare viaţa care pulsează a bucurie în interiorul lor!

Un comentariu:

  1. Pe cat de adevarat, pe-atat de dureros. Nu pentru ca ne alegem suferinta, uneori... e peste puterile noastre de alegere, ne cam copleseste. Bine..., constientizand acest lucru nu stam cu mainile-n san, insa e nevoie de timp. Intotdeauna, cu rabdare... timp de recapatare a puterilor... toate ale lumii asteia trec... Chiar daca timp parca nu mai e..., intr-o viata traita cu putina atentie, cu dorinta de a intelege, Dumnezeu aseaza aceste momente cu o Pace superioara, vindecatoare. Suferinta se tranforma in binecuvantare. Doamne ajuta, tuturor! Va multimesc si... Felicitari pentru tot ce faceti!

    RăspundețiȘtergere

Articole publicate pe blogul personal