marți, 10 mai 2011

Infaptuirea miracolului

Pilda ce conţine expresia celebră a lui Isus “Nicăieri nu este mai puţin preţuit un prooroc decît în casa şi în Patria lui” transmite unul dintre marile secrete ale creaţiei, la fel de valabil azi, ca şi acum 2000 de ani. La fel de neînţeles astăzi, ca şi atunci. Căci n-am învăţat a trece peste obstacolul “puternic” al minţii de zi cu zi, n-am izbutit - încă - să ne deschidem către secretele adevărate ale existenţei şi credem - în continuare – că suntem victimele împrejurărilor sau ale altor oameni. De fapt, “privitorul” sau acela ce “observă”, acela ce poate – din starea sa de conştiinţă - să-l vadă pe Cristos şi-n acela ce locuieşte la etajul zece al blocului, şi-n camera alăturată, şi-n politicianul arţăgos, şi-n dansatoarea de la bar devine “agentul esenţial” al activării puterii divine. Nu degeaba Isus a repetat “credinţa ta te-a vindecat”.

Iată că în pilda menţionată avem descrierea precisă a cauzei “absenţei miracolului”, a “limitării puterii de manifestare divină”. “Fiul Tîmplarului” se află - simbolic – şi astăzi printre noi. Cine, oare, ne dezapreciază, ne dispreţuieşte, ne crede incapabili sau ..groteşti, absurzi, or demni de ură şi respingere decît unii dintre cei mai apropiaţi nouă? Simplul fapt că suntem văzuţi “prea aproape” ne face prea umani. Simplul fapt că ne este cunoscută biografia, că ne apar slăbiciunile omeneşti, că nu avem familii angelice păcăleşte mintea în mod profund. Mintea vede obişnuitul în locul frumuseţii şi, adesea, acolo unde există fiinţe mai puternice în iubire, mai ..minunate şi mai demne de apreciat, există şi mai mulţi “locuitori necredincioşi”, şi mai aprigi în furie sau în critică. Mintea suportă cu mare greutate existenţa iubirii şi a luminii divine în altul sau în noi înşine şi de aceea recunoaşterea lor devine una dintre cele mai dificile sarcini într-o viaţă de om. Mecanismele de apărare ale minţii se pun în acţiune în diferite moduri, inclusiv prin atacurile violente ale “celor mai apropiaţi oameni” pentru ca puterea iubirii să nu fie văzută, iar miracolul să nu fie posibil. Cheia creaţiei evenimentelor vieţii de zi cu zi, cheia ..ce ne poartă direct către adevăr, suntem noi înşine. Noi suntem observatorii puterii divine şi, prin credinţa noastră în ea, activăm potenţialul cel mai înalt al creaţiei, al miracolului şi al vindecării. De aceea se întîmplă miracole în vieţile oamenilor îndrăgostiţi.

De aceea mulţi oameni puternici au avut succes în perioadele în care au fost îndrăgostiţi. Perseverenţa, munca, ambiţia sau curajul nu dau efecte atît de spectaculoase în absenţa iubirii şi, adesea, ele ..nu pot suplini energia şi frumuseţea dragostei pe care i-o purtăm altui om. Paradoxul face că iubirea devine credinţă în cel iubit, iar aceasta “activează” miracolul. Cel ce iubeşte este cel ce observă, ca şi cel care..crează! Secretul acesta dezvăluit de Isus a fost confirmat şi de către ştiinţa modernă, începînd cu fizica cuantică şi terminînd cu psihologia: “Observatorul modifică obiectul observat”! ŞI, dacă puterea lui Isus s-a lăsat “neputinicoasă în faţa necredinţei” n-a fost pentru că era astfel, cît pentru a realiza “pilda” şi a ne transmite mesajul. A gîndi despre alţii devine o responsabilitate. A iubi noi înşine înseamnă a ne da singuri şansa ..înfăptuirii miracolului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole publicate pe blogul personal