miercuri, 2 martie 2011

Rugaciune sincera

Rugăciunea făcută din toată inima, cu toată fiinţa are..putere. Experienţa apariţiei ajutorului divin în momentele cele mai critice ale vieţii noastre nu este o pură întîmplare, cît expresia disperării umane totale, care ne duce în starea de a ne ruga din toată inima. Cu toată fiinţa. A striga cu sinceritate absolută după ajutor – aceasta-i rugăciunea autentică. Aceasta-i rugăciunea totală, completă, rugăciunea auzită, care poate primi răspuns chiar şi..instantaneu. Pentru a atinge în mod autentic esenţa rugăciunii, avem nevoie să iubim total, or să trăim disperarea totală.

Nu ne putem permite să fim “nici reci, nici căldicei”, cum spune Biblia, căci sinceritatea înseamnă “a fi fierbinte”, iar a fi fierbinte înseamnă a fi sincer în mod absolut. A trăi- deopotrivă iubirea sau suferinţa- a atinge culmile trăirii; aceasta-i sinceritatea. Rugăciunea fierbinte primeşte răspunsuri puternice şi un sprijin ce se resimte, mai mult decît oriunde, chiar în interiorul celui ce se roagă. Biserica foloseşte termenul “a fi întărit” de Dumnezeu pentru a spune că..intervenţia divină se poate produce imediat, în inima şi în mintea omului cuprins de amărăciune. Dumnezeu se face cunoscut ca prezenţă în Sine, în interiorul omului. ŞI tocmai această prezenţă, neconştientizată altfel( căci mintea ne spune continuu că lucrurile lumii, puterea lumii şi Egoul nostru sunt mai presus decît Dumnezeu), apare..diafan în inimă şi în minte, recontextualizînd – practic – imaginea omului despre lume. Suferinţa se diminuează sub puterea acestei energii lăuntrice, iar ceea ce părea scufundat, lipsit de speranţă, urît şi în mod absolut fără sens, capătă dintr-o dată sens în percepţia celui ce se roagă. De aceea se spune că nimic nu este posibil fără Dumnezeu, căci Dumnezeu nu este o prezenţă care făptuieşte, cît una..care “energizează”, împrimă puterea de a iubi, a fi fericit, a percepe bucuria şi – prin această energizare – recontextualizează total mintea, percepţia şi experienţa omului.

Disperarea însăşi este expresia unei ..îndepărtări de “iubirea divină”! Dar, vedem bine, că îndepărtarea totală dezarmează mintea, care ştie, înţelege şi consimte că nu mai are soluţii prin instrumentele proprii. Că nu se poate salva singură. Egoul se sfărîmă ..în disperare absolută şi tocmai de aceea ea ne poate conecta urgent şi imediat la iubirea divină, ce se autorevelează..ca prezenţă în interior, acum şi aici. Energia de susţinere pe care o simţim în inima şi în mintea noastră devine o expresie profundă a intervenţiei divine. Dumnezeu nu ..ne atinge cu mîinile, nu “face” un lucru sau altul în locul nostru, nu ia chipul unui..controlor de trafic existenţial atotştiutor, cît..ni se arată sub forma trăirii interioare, a energiei pentru viaţă, a iubirii, a bucuriei, a păciii şi a impulsurilor interioare ce sprijină viaţa.

Un comentariu:

  1. Am trait disperarea cu toata fiinta mea, iar acum suferinta imi mai da uneori tarcoale, dar nu ma mai pacaleste. Sinceritatea este vazuta rau de cei mai multi dintre oameni, dar pana ei nu aleg sa fie sinceri cu ei insisi, si in raport cu ceilalti, nu se vor elibera de suferinta.
    Multumesc Maria,atatea ganduri de iubire, pline de energie binefacatoare se afla in cuvintele tale, incat ii multumesc Iubirii si Inocentei, pentru ca te-am gasit!

    RăspundețiȘtergere

Articole publicate pe blogul personal