vineri, 21 ianuarie 2011

Puiul de porumbel şi copilul interior

Ieri l-am dăruit pe Vasilică, un puişor de porumbel care mi-a sosit la uşă în seara de anul nou (vezi articolul "Revelion cu un porumbel", Jurnalul Naţional din 3 ianuarie). Între timp, ne-am împrietenit teribil de mult. Vasilică a învăţat să-mi stea pe umăr, dar prefera - în primul rând, să-mi stea la ceafă. Aşa că ..mergeam cu el la ceafă prin bucătărie, în vreme ce găteam. În plus, se obişnuise să mănânce numai din mână şi să bea apă din ceşcuţă. Noaptea dormea pe etajera de la o baie şi, adesea, îl ciugulea pe porumbelul din oglindă, imaginea lui însuşi...Nu-i puteam da voie să iasă afară pentru că este încă mic, nu zboară prea viguros şi, în plus, este atât de umanizat, încât probabil că s-ar duce să-l ia în braţe şi-o pisică.
L-am dăruit pe Vasilică unui copil. Întâmplarea, dacă i se poate spune aşa, căci nimic nu-i întâmplător, face ca Alex, băieţelul căruia i-am dau porumbelul, să fie născut în aceeaşi zi cu mine. A fost cel mai fericit copil din lume ieri, când i-am dăruit puiul.
Eu, însă, am lăcrimat şi am avut nişte emoţii copleşitoare, deşi mai am un porumbel, la fel de umanizat, care mă însoţeşte de vreo doi ani. Acesta este, însă, un porumbel adult. Noaptea pleacă afară şi se întoarce în fiecare dimineaţă la geamul meu, îl las să intre şi apoi ne petrecem toată ziua împreună. Aproape zilnic adoarme pe piciorul meu. Mă priveşte cu ochi de adult, spre deosebire de jucăuşul Vasilică, ai cărui ochi de copilaş stimulau copilul din mine şi o iubire teribil de frumoasă. Gigi, porumbelul cel mare, meditează cu mine cînd adoarme pe picior şi mă priveşte cu ochi de adult. Vasilică era..o imagine a copilului din mine şi, poate, tocmai de aceea l-am dăruit - fără să-mi dau seama - unui copil născut în aceeaşi zi cu mine. De altfel, nu mai cunosc alt copil născut în aceeaşi zi cu mine. Acel copil din mine s-a emoţionat ieri, a plâns şi...a ieşit la suprafaţă o dată cu plecarea lui Vasilică. Pentru copilul din mine a venit, probabil, Vasilică la uşa mea. Prezenţa lui m-a tulburat, m-a emoţionat şi mi-a dăruit clipe de iubire fără egal. L-am dat cu drag, fericită pentru că el îi va aduce bucurie unui copil. ŞI chiar aşa am înţeles din nou cât de important este, încă, acel "copil interior", copilul din noi înşine, care se poate trezi prin apropierea de o fiinţă gingaşă, neajutorată şi capabilă de iubire necondiţionată, cum este...un puişor de porumbel..

Vindecarea copilului interior

Aşa mi-am amintit că la sfârşitul anului trecut au fost date publicităţii rezultatele unui studiu legat de "vindecarea copilului interior". Publicat în una dintre cele ami prestigioase reviste de specialitate din lume şi făcut de către o echipă de cercetători de la o universitate la fel de prestigioasă din SUA, studiul a concluzionat că "vindecarea copilului interior" conduce la vindecarea majorităţioi problemelor noastre de viaţă(voi reveni cu date mai precise despre acest studiu, poate într-un articol la ziar), a traumelor emoţionale şi a întregii noastre fiinţe. Copilul interior corespunde simbolic stării noastre de inocenţă, de bucurie, de fericire şi de dragoste, care a fost impregnată cu suferinţi, dureri şi percepţii eronate sau chiar cu experienţe nefericite. Tot ce am trăit în copilărie sau am perceput ca fiind dureros continuă să ne afecteze şi astăzi. Copilul care a fost fiecare dintre noi are nevoie să se întoarcă la inocenţă şi frumuseţe , la iubire şi la mângâiere pentru ca aceste stări să intre în manifestare în adulţii din noi. Uneori copilul din noi se trezeşte în faţa unui pui de porumbel. Alteori...iubind un copil. Alteori se manifestă în relaţiile noastre de iubire, acolo unde suferim şi ne simţim abandonaţi.
Să ne vindecăm copilul interior poate fi - cum concluziona şi studiul despre care v-am vorbit - un pas către întregirea fiinţei noastre. Un pas către ieşirea din tunelul suferinţelor şi al încercărilor emoţionale. Voi reveni cu acest subiect în detaliu. Este deosebit de frumos să ne amintim de copilărie şi, dacă în amintirile noastre ne revedem în situaţii tulburătoare, să ne imaginăm pe noi, adulţii de azi, îmbrăţişând copilul de ieri şi dăruindu-i mângâierea şi dragostea pe care nu le-a primit atunci. Un exerciţiu de imaginaţie ca acesta este teribil de vindecător.
Vă doresc o întâlnire în inocenţă şi-n bucurie cu propriul copil interior. IUbiţi-vă copilul care-aţi fost, accepaţi-vă copilul care aţi fost şi..fiţi conştienţi de faptul că acel copil este tulburător de frumos şi atât de real, încât, în clipa în care veţi duce atenţia către el, veţi simţi cu certitudine ..că-i prezent.

Un comentariu:

  1. o intamplare reala foarte emotionanta.iubesc mult porumbeii si alte animalute.mi am descoperit copilul din mine ani in urma cand am gasit un porumbel la fel cu [ porumbei din copilarie pe care i am dorit mult, plus o catelusa pe care tot la fel mi o doream dar nu aveam posibilitatea.deci dupa 35 de ani,am si o catea ciobanesc german care a facut si pui foarte dragalasi.deci un vis se poate indeplini oricand [dar printr o intamplare neasteptata]

    RăspundețiȘtergere

Articole publicate pe blogul personal