joi, 27 ianuarie 2011

Filmul din..mintea noastra

Cînd urmăreşti un film, simţi că el te prinde emoţional..Rîzi, plîngi, gîndeşti, iubeşti, urăşti, anticipezi scenele, ţi-e frică, or te simţi trist şi aşa participi ..de parcă filmul ar fi real! Tu ştii că filmul este ..poveste, dar povestea prinde viaţă în emoţiile şi-n gîndurile tale. Fiecare poveste pe care o citeşti sau o vizionezi la televizor, pe care ţi-o spune altă persoană, or pe care ţi-o imaginezi singur devine reală în interiorul tău. Simplul fapt că te impresionează suferinţa sau dragostea, agresivitatea sau disperarea din poveste este semnul distinct al implicării tale în poveste. Este semn că povestea imaginară a devenit pentru tine ..reală. Viaţa de zi cu zi este..la fel ca povestea din film. Viaţa pe care o simţi în emoţiile tale, viaţa pe care o gîndeşti şi căreia îI dai girul realităţii este..povestea ta. Emoţiile te fac participant la poveste, te implică în ea şi îţi crează iluzia că povestea pe care o vezi, o trăieşti şi o simţi este una reală! ŞI nebunia poveştii, oricare ar fi ea şi oricui i-ar aparţine, provine din credinţa mentală că “există victime” şi de aceea suferinţa este reală.
Mintea umană a conceput un scenariu tragic, în care omul devine victimă şi este obligat să sufere, negînd astfel iubirea. Pînă şi iubirea omenească este sfîşiată de suferinţă şi de oroare. Frica de dragoste a devenit parte din acest scenariu absurd al conştiinţei umane. Frica de dragoste este rădăcina tuturor fricilor, căci în ea se ascunde frica noastră de Dumnezeu. În faţa “minţii omeneşti” iubirea nu este un drept al tuturor fiinţelor şi nici natura lor. Mintea condamnă, judecă, urăşte, agresează şi speculează orice eroare pentru a justifica credinţa că iubirea nu există. Prin aceasta, în cadrul propriului film, omul îşi face scenariul suferinţei şi apoi crede că el este realitate. De fapt, povestea vieţii este..filmul mental, care rulează acum în faţa ta şi căreia îI atribui numele de realitate. Orice ai privi în jur, fie propria poveste, fie poveştile celorlalţi, vei vedea ..filme. ŞI te vei implica în ele, ca şi la televizor, atît cît îţi va permite propria minte. Nefiind conştient de faptul că tu eşti acela care priveşte filmul – aşa cum se întîmplă cînd te uiţi la televizor – emoţiile tale te condiţionează să-l percepi ca pe o realitate. Nu filmul este, însă, cauza emoţiilor tale. Emoţiile şi gîndurile tale sunt în inconştient pînă în clipa în care întîlneşti..filmul. Ele îţi spun care este realitatea ta interioară, ce anume te impresionează, ce te agasează, ce anume te condiţionează şi ce anume atrage filmul pe care tocmai îl urmăreşti. Astfel, fiinţele ce-ţi apar în faţă, evenimentele în care eşti implicat, problemele tale de zi cu zi joacă rolul..”filmului TV” pe care îl urmăreşti. Ceea ce apare pe ecranul tău mental, emoţional în relaţia cu toate care ţi se întîmplă crează în tine o reacţie emoţională. Existenţa ei te face să simţi că filmul este adevărat. După consumarea unui eveniment poţi să-ţi dai seama cu uşurinţă că evenimentul nu mai este prezent, dar mintea încă..îl păstrează viu. Acest fenomen poate fi comparat cu situaţia în care ai plecat de la cinema, dar te gîndeşti încă trei sătămîni la filmul pe care l-ai văzut! Aceasta este mintea care se agaţă de trecut şi trăieşte în amintire şi-n imaginaţie ceea ce nu este prezent şi nu are nici o realitate. Un simplu film. A cărui frumuseţe sau urîţenie depinde de mintea care le observă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole publicate pe blogul personal