luni, 4 octombrie 2010

Leac… de la înger!

Într-o vreme a vieţii sale, Sfântul Antonie se simţea tare deprimat. Şi aşa, răpus de lipsă de energie şi de gânduri negre, Sfântul s-a rugat la Dumnezeu pentru ajutor. În scurt timp, în curtea Sfântului s-a arătat un înger. Şi iată că îngerul stătea într-un colţ, deprimat întocmai ca Sfântul şi, la fel ca el, se scufunda în gânduri negre. Numai că, după un timp, îngerul a început să se roage. Şi a stat aşa - în rugăciune - un timp, după care s-a ridicat de la locul său şi-a început să umble prin ogradă şi să adune nuiele pentru coşuri... Apoi îngerul s-a pus pe împletit coşuri cât era ziulica de lungă. De îndată ce era destul de istovit şi transpirat, îngerul se ducea în chilie, se ruga şi apoi adormea copios. Şi aşa, zi de zi, îngerul Domnului îi dăduse Sfântului Antonie leacul pentru deprimare...

Istovirea în rugăciune era leacul pentru minte, iar istovirea în muncă era leacul pentru trup. "Uite, aşa să faci", părea să-i spună îngerul! "Să te rogi, să stai cu gândul la Dumnezeu, să fii atent... la Dumnezeu şi să ţii mintea departe de gândurile ei omeneşti! Să te istoveşti în trup prin muncă, împletind coşuri şi apoi să te odihneşti îndeajuns". Leacul îngerului conţinea trei... "pastile"; munca intensă, odihna îndestulătoare şi rugăciunea, care împiedică mintea să se intoxice. Leacul îngerului ar putea fi un leac bun pentru oricare dintre noi, fie că suntem deprimaţi, supăraţi din pricini omeneşti obişnuite sau răpuşi de grijile vieţii de zi cu zi.

Nimeni nu scapă într-o viaţă de povara minţii sale negative. Cum bine vedem, nici sfinţii n-au scăpat. Poate că ei au fost mai abitir ţinta minţii negative, căci aşa face gândul rău; precum păduchele, trage la capul curat. Cum noi, oamenii obişnuiţi, putem fi uşor ţinta toxicităţii mentale, cum viaţa de zi cu zi, cu ale ei încercări şi lipsuri ori poveri nenumărate ne încearcă la tot pasul. Şi mintea ne-o poate lua uşor peste brazde. Gândurile negre ne dezenergizează, ne nevitalizează, ne iau puterea. Energia noastră vitală se duce de râpă numai şi dacă ne petrecem 10 minute sau un ceas în gânduri nefericite. Nu contează dacă avem dreptate să ne simţim nefericiţi. Nu contează dacă gândurile noastre negre se leagă de poveşti de viaţă din care pare că nu nu avem scăpare. Nu contează dacă avem dreptate să insistăm în gândul nostru dureros sau numai ne imaginăm răul... Energia vitală ne părăseşte oricum..

Şi leacul pe care îngerul i l-a adus Sfântului Antonie este la fel de bun pentru oricare dintre noi. Să-ţi istoveşti trupul prin muncă şi să-ţi ţii mintea conectată la rugăciune. Să te odihneşti apoi îndeajuns. Dar prima dintre toate este... rugăciunea. Căci în ea şi prin ea mintea îşi uită starea de victimă. Prin rugăciune, mintea-şi mută atenţia - dar şi energia - de la debusolare la speranţă. De la suferinţă la încredere. De la caznă la milă. De la rău la... bine. De la frigul sufletesc la căldura diafană a fiinţei. De la întâietatea omului la întâietatea divinului. Acesta-i cel mai mare dar pentru propria minte; s-o deconectezi de preocuparea ei febrilă pentru suferinţă. Să gândeşti cu ea gândurile lui Dumnezeu mai degrabă decât gânduruile lumii. Şi numai rugăciunea singură te întăreşte, prin ea îţi revine puterea, forţa vitală, dorinţa de a trăi. Căci, de îndată ce mintea se trezeşte în gândurile dătătoare de viaţă, prinde şi trupul viaţă. Şi, atunci când trupul şi mintea sunt destul de ocupate cu munca, când trupul şi mintea se istovesc îndeajuns, Viaţa prinde aripi.

Să ne amintim mereu de leacul îngerului şi, în orice stare ne-am afla, să facem aşa cum el i-a arătat Sfântului Antonie. Iar dacă deprimarea ne duce uneori prea jos, atât de jos încât ne pierdem chiar puterea de a ne ruga, atunci să citim rugăciuni. În cele din urmă, prin râvnă şi concentrare, vom putea merge pe cărarea Sfântului, care a fost cărarea vindecării!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Articole publicate pe blogul personal